jurnal de om simplu: februarie 2009

POST-DESCRIPTION-HERE

De ce Dragobete e ispita si de ce nu Valentine’s day?

06:13 Reporter: Amourdejour 0 Responses

Despre mine au spus multi – si-o spun si eu adeseori – ca sunt nascut intre Valentine’s Day si Dragobete pentru a avea parte de dragoste cu nemiluita. Asta in conformitate cu decretul emis de urzitoare, la nasterea lui Bogdan Barbieru. Asa o fi, insa problema este ca iubit am fost, nu ma pot plange. Am inlacrimat multe fete si femei. Din pacate pentru mine, nu de fiecare data fata cu care imparteam o pereche de inimi m-a iubit. Eu nu am iubit decat una. Nu sunt mereu lucrurile asezate prin valurile vietii asa cum le dorim … in afara de asta, de multe ori Valentine’s day, alias ziua indragostitilor de pretutindeni, m-a prins singur s-au la distanta de iubita. Asa s-a nimerit. In fond, consider acest import un kitsch in sinea lui, la noi in tara. Din cauza preluarii bolnavicioase si a inselatorului mod in care a fost inteleasa (trec peste detalii, ca sa nu prelungim). Ea, ziua de 14 februarie, are in sinea ei un scop nobil – mareste iubirea, o legenda nobila – pan’ cand moartea ne va desparti. Problema este ca aceste lucruri au fost uitate. Ea a fost luata drept o zi a cadourilor – trece drept un sentiment material, ca ceva cul, nu neaparat biutifaull. I s-a uitat scopul. Si de aceea printre altele reprezinta un kitsch.
Cand iubesti si esti iubit e totul. Cel putin eu cand iubesc o fata imi doresc sa-I arat zilnic cata importanta are ea pe aleea drumului nostru.
De partea cealalta, direct de pe plaiuri mioritice, la doar cateva zile distanta si mai putin asteptat, soseste mai putin mediatizatul batranul copil, pururea indragostit: DRAGOBETELE. O sarbatoare a iubirii, o traditie ce se pierde in asfaltul razbunator al junglei cotidiene. Inconjurat de alte kitschuri importate, Dragobetele rezista cu greu. Macar din patriostism sau din recunostinta fata de persoana iubita, azi, am putea sa-I daruim ei o floare …

Bogdan.pingu@gmail.com

PS: Anul trecut, de Valentine’s Day, i-am oferit puiului – de acum ratacit pe alt drum – trei flori din trei mame si trei tati diferiti, in trei vaze si in fiecare vaza o floare cu o poza ce ne reprenta pe noi ca un cuplu cu un mesaj pe spate. In prima poza aparea un puisor de soricel (alintul meu pt ea) cu mesajul: “NICI MACAR CELE MAI FRUMOASE FLORI DIN LUME …”, in a doua poza eram eu cu ea la inceputul realatiei si pe spate mesajul “…NU STRALUCESTE CA TINE. TE IUBESC …”, iar in a treia poza era un pingu’ imperial (adica eu), cu mesajul “MA SEMNEZ AL TAU PT. TOTDEAUNA, PINGU.”
Scriu acest lucru nu din romantismul gestului, ci pt ca pur si simplu mi-am amintit fara sa vreau de acest “Valentine’s day”, singurul petrecut alaturi de ea (desi am fost impreuna vro trei). Si daca totul e pierdut intre noi, mai ramand in urma noastra doar un copil pe nume Amintirea, ratacesc acum in bratele altei ea. Insa, orice Valentine’s day e urat, pt mine. Atunci cand nu mai iubesc …

Nepotismele infunda in mediocritate marele caractere

10:12 Reporter: Amourdejour 3 Responses

in urma cu ceva ani, cand abia iesisem din liceu cu “baschetii” tociti de atrocitatile bacului (nu cel peste Dunare), am inceput o colaborare cu o firma din domeniul Marketingului (MK) si PR-ului. O firma care avea contracte mari, insa pe termen scurt, ceea ce nu il impiedica pe patron sa ofere salarii mari. Ei bine, aveam un director, pe care eu alaturi de 2-3 prieteni si in acelasi timp colegi, il porecleam Strambu'. Strambu avea o mare calitate: era un caracter puternic, care ura nepotismele. Si, desi statea stramb, judeca mereu drept atunci cand noi o mai dadeam in bara. Indiferent de rezultatele obtinute, or de numele pe care il purtai. Pe mine ma luase langa sufletelul sau, spunand: “te apreciez pentru cat suflet pui in ceea ce faci”. Intre noi – colegii – existau dese certuri, majoritatea constructive. Asta pentru ca in dorinta noastra de afirmare ne bagam peste proiectele altora. Strambu statea si analiza si ne “asprea”pe toti. La vreo trei luni de la sosirea mea in firma, Strambu ne-a parasit. Fusese implicat intr-un teribil accident rutier, in urma caruia a rezultat o casatoria cu cealalta parte implicata in accident. Adica cu o blonda superba, cu care s-a si mutat in SUA. In urma sa mi-a ramas intiparit in memorie vorba sa” “marile caractere refuza participatia la nepotisme si sa se complaca in ele sau in mediocritate, unde se ajunge de la nepotisme”. In locul Strambului, a sosit unul mai varsta, cam pe la 50 de ani, pe care l-am numit Stangaciu. A adus cu el si un container de nepotisme, plus alte lucruri asemanatoare. La o luna, eu cu cei doi prieteni am bagat demisia, continuand colaboarea cu un cotidian. Nu am vrut sa ma complac in nepotism si mediocritate si am refuzat ca sa ingenuchez in fata lui cand imi cere sa-l satisfac.
Peste un an firma a intrat in submediocritate, fapt ce a dus la faliment. Un coleg, pe care il numeam geniul firmei, si care a plecat din firma odata cu inchiderea ei este in prezent doar un profesor de MK, suplinitor. A devenit un mediocru. Vorbele Strambului se adeverise.
Anii au trecut peste mine. Eu colind in continuare pe taramuri jurnalistice, marketingiene si securiste (securitate privata). Pe ultimul taram am dat peste un alt Stangaciu dupa ce Strambu a fost demis din functie. Nepotismele sunt la loc de cinste. La fel si demisia mea, pregatita pentru orice eventualitate, cu toate ca am un salariu destul de bun pentru aceste vremuri de criza. Nu vreau sa ma complac printre nepotisme si sa ajung mediocru. Atata timp cat am tot dreptul sa fiu extraordinar.
PS: din pacate exemplele sunt enorme, iar acest lucrune transforma intr-o natie plina cu nepotisme. Priviti doar inspre batalia spre conducerea unor institutii guvernamentale. Nu conteaza daca cel propus e interlop, corupt sau n-are niciun clin in maneca cu respectivul domeniu. Important este doar sa detina functia ...

Pasarila si rostul celor ramase

08:17 Reporter: Amourdejour 2 Responses

Marian Cozma a murit asemenea unui caine, in privinta modului in care criminalii l-au secatuit de viata. O crima oribila a pus capat viselor, intemeierii unei familii. Doar trei lovituri. Atat a fost suficient ca sa se zideasca in sufletele inmarmurite secretismele lacrimilor si agoniilor cotidiene.
Moartea sa, in fapt, ramane doar un eveniment trist. Modul in care a murit ne arata ca inca mai exista romani simpli care inca n-au uitat de valorile civice, cinste si onoare. Pentru ca Pasarila a murit ca un erou, nu a fost doar transformat in erou de catre presa avida dupa senzational. Precum in cazurile Ralph, Elodia, Madalina Motruna sau Diana Malos. Marian, alaturi de brasoveanul Lala, face parte din categoria oamenilor simpli care in modestia lor tin ascunsi un erou. nu pentru ca s-ar visa eroi sau pentru a fi in atentia ochilor din jur. Ci pentru ca lor asemenea fapte li se par un lucru normal. Pentru ca inca cred in legile civice si ale cinstei ori onoarei. Legi nescrise.
Tocmai de asta decorarea lui Marian Cozma, organizarea unui turneu de handbal in memoria sa, retragerea tricourilor purtatoare de nr. 8 si 82, amplasarea unui bust in fata unei sali sportive, precum si restul odelor, isi au, dincolo de aparente, un rost, un simbol anume. Cand un copil isi va intreba parintele de ce e acolo bustul, de ce s-a organizat turneul, parintele va spune pentru ca cinsteste un om care a murit asemenea unui erou. Ele reprezinta sau simbolizeaza binele sau corectitudine, cum simtul civic te transforma in erou si cum iubire de aproape nu tine cont de moarte. Chiar daca de multe ori a invins raul.

toti securistii sa vina la mine

00:23 Reporter: Amourdejour 0 Responses

Mulţi se întreabă ce rost are să dezgropăm trecutul comunist, de multe ori dureros pentru cei prigoniţi de securitate. De ce ne pierdem timpul realizând anchete despre informatori, turnători, torţionari – securişti –, pentru că şi aşa nu vor păţi nimic? Poate că ne pierdem timpul, dar când întâlneşti un om care în era „roşie” s-a pricopsit cu securiştii pe cap, realizezi că trebuie ca cititorii, tinerii să cunoască adevărul despre atrocităţile foştilor securiş-ti. Pentru că cei care aveau un post de serviciu în cadrul securităţii, chiar dacă poţi spune că şi-au făcut datoria, au abuzat. Pentru că oameni simpli, vecini poate cu unul dintre noi, pentru a avea avantaje, au turnat minciuni despre unul, despre altul şi aşa zeci de persoane, nevinovate, au suferit de pe urma minciunilor. Pentru că şi azi securiştii sunt în prim-planul activităţilor cu caracter public, or sunt afacerişti. Pentru că şi prin poliţişti există astfel de specimene, care prin abuzuri şi forţă obţin mărturii, care încă n-au auzit de prezumţia de nevinovăţie. Dacă vom tăcea, se vor păstra astfel de practici. Poate că de asta scriem şi am pornit această campanie, „Securitatea – malaxor de vieţi”. Chiar da-că nu avea cine ştie ce efect. Însă, dacă ştim despre ei, nu putem ascunde adevărul.
Securiştii, mulţi dintre ei şcoliţi la Bran, au pus de atâtea ori în practică metodele „Radu”, „Stănică”, „Păsărici” pentru că aşa au fost învăţaţi. Au fost şi unii care îşi făceau datoria, dar nu torturau, nu abuzau, nu luau parte la atrocităţi. Însă, prea puţini. De curând, vorbind cu o victimă a foştilor securişti, am aflat despre un securist care refuzase să pună în practică metodele mai sus menţiona-te. Dar de cazul lui acest prigonit s-au ocupat în jur de 15 securişti. Pardon, unul din 15 n-a fost abuziv. Prea puţin. Securitatea a fost nocivă. Nu nocivă, extrem de nocivă şi abuzivă. Deci, cum spunea şi Vadim, lipsit de efectul pastilelor poate: „toţi securiştii să vină la mine”. Să scriu despre ei în ziar, pe blog. Să-i iau la miş-to şi să-i fac de ruşine! Ce spuneţi?, sunteţi cu noi?!
Bogdan Ioan B, preşedinte Aka RESEARCH GROUP- ARG

Pasarila s-a inaltat spre cer

01:08 Reporter: Amourdejour 0 Responses

A fost cel mai bun, in handbal. In viata – la fel. A fost un om bun. A invins moartea, odata, in trecut. Cand a inmuiat lama taioasa a cutitului. Acum vreo patru ani. Sambata soarta nu i-a mai facut cu ochiul. Lama cutitului a devenit mai dura ca otelul. Ca piatra. A patruns in el, ca intr-o felie subtire de paine. Zdrobind sperante, vise. Inimi. Lasand in spate doar lacrimi si agonie. A murit precum un caine. Tocmai el. Un om bun, modest. Laudat de oamenii din sport si presa de pe 7 continente, pe buna dreptate. Laudat pentru ce a daruit el. Handbalului. Suporterilor.
Vestea ca Marian Cozma, cunoscut si ca Pasarila – masivul Pasarila – nu mai e printre si cu noi a cazut ca un trasnet peste foile jurnalistilor. Peste sufletele celor care l-au cunoscut prea putin – cazul meu, prea mult. Sau deloc.
Vantul a suflat puternic in lumanarea sa si a stins flacara. S-a lasat intuneric. Pasarila s-a vazut nevoit sa se indrepte spre un alt loc. In care este lumina. O lumina divina. Asa ca Pasarila a prins aripi. Si s-a inaltat spre cer.
Bogdan Barbieru
PS: Modul in care a pierit un mare sportiv e dureros. Mai dureros e ca Marian Cozma isi iubea tara. Si a sfarsit printre straini. Sfasiat de lama prea ascutita a unui cutit.
Condoleante familie si celor apropriati. Sa-I fie tarana usoara.
Dumnezeu sa-l ierte.

Amorul dintre o spioană condamnată la moarte şi un ziarist

00:50 Reporter: Amourdejour 0 Responses

Milan Petrovici este un veteran al jurnalismului, fost partizan sârb în timpul celui de-al doilea război mondial şi corespondentul în România al gazetei sârbeşti „Politika”. A emigrat în ţara noastră în august 1948, iar doi ani mai târziu a întâlnit-o pentru prima dată, în scop jurnalistic, pe Vida Nenici. Cea care ar fi putut să-i devină soţie, dar care a devenit o iubire netrăită. Din iubirea lor nu a rămas, după ce s-au reîntâlnit după 57 de ani, decât o idilă din tinereţea lor.

Milan, luptător partizan

Jurnalistul Milan Petrovici a participat în 1944 ca voluntar în armata de partizani pe frontul de la Srem şi în Bosnia, primind gradul de ofiţer după eliberarea localităţilor Brcko şi Bjelina. A fost rănit în lupta de la Slavonski Brad. După ce şi-a revenit, când războiul era în toi, a fost mutat la şcoala militară de geodezie, situată în parcul Kalegmedan din Belgrad. În august 1948, sătul de dictatura titoistă, acesta a fost primul sârb care a trecut Dunărea înot şi a primit azil în România.

S-au cunoscut, s-au plăcut pentru vecie

În 1950, jurnalistul s-a întâlnit cu Vida Nenici, spioană a securităţii sârbeşti. S-au plăcut pe loc. Amândoi erau emigranţi sârbi, lucru care probabil i-a făcut să se înţeleagă din ce în ce mai bine, pentru ca după câteva întâlniri Milan să vrea să o ceară în căsătorie pe Vida, descrisă de el „frumoasă, cochetă şi cu un păr cârlionţat provocator”. Astfel, în seara când vroia s-o ceară de soţie, Petrovici s-a deplasat la locuinţa sârboaicei din Banatul românesc şi a găsit-o confuză, tulburată, iar întâlnirea s-a amânat. În acea noapte, marea dragoste a lui Petrovic, am numit-o aici pe Vida, a fost arestată sub acuzaţia că lucrează clandestin pentru UBDA lui Tito (Direcţia Securităţii Statului Iugoslav). Iubitul ei Milan, originar din cartierul belgrădean Dolcolor, a aflat din presă despre acest episod, fiind distrus, răvăşit.

Vida Nenici, spioană

Sârboaica a făcut parte în acei ani din reţeaua securităţii lui Tito, un serviciu de spionaj. Reţeaua spionilor titoişti din România a fost descoperită în 1950 de către securiştii români. Printre spioni şi sublocotenentul UBDA Vida Nenici. Aceasta participa la audierile iugoslavilor refugiaţi în ţara noastră după rezoluţia informbiro din anul 1948. Vida se ocupa cu redactarea proceselor verbale ale interogatoriilor, traducea şi dactilo-grafia mărturiile emigranţilor politi-ci, pe care le realiza în dublu exem-plar, copia fiind trimisă serviciului de securitate sârbesc. În acest fel sute de sârbi emigranţi anti-titoişti au căzut în lanţuri. Tânăra sârboaică, acuzată de spionaj şi trădare, a fost găsită vinovată şi condamnată la moarte prin împuşcare de către un tribunalul militar românesc.

Regăsirea iubirii după 57 de ani

Milan a suferit o perioadă după această iubire neîmpărtăşită, ce i-a fost luată brusc, după care, nemaiavând altceva de făcut, s-a resemnat cu gândul morţii. A crezut-o moartă vreme de 57 de ani, timp în care în mintea sa erau o grămadă de „Dacă …?”. Până când … nesortitul ei iubit din Dolcolor a aflat dintr-o discuţie întâmplătoare cu un academician că Vida Nenici trăieşte, este sănătoasă şi locuieşte în Belgrad. A obţinut adresa ei. Chiar şi un număr de telefon de la academician. A sunat-o din Bucureşti şi astfel, în 2007, după 57 de ani de frământări şi amintiri, cei doi s-au reîntâlnit. Prea târziu însă. Ambii erau acum doar doi bunici, iar tinereţea îi părăsise. Sârboaica din Banatul românesc şi sârbul din Dolcolor sunt azi două persoane cu părul nins de trecerea vremii, care nu s-au dat uitării …
Vida a fost de trei ori în faţa plutonului de execuţie, dar soarta i-a zâmbit ferind-o de gloanţele aducătoare de moarte. În 1954, după împăcarea dintre Tito şi rusul Hrusciov, ea a fost graţiată de Gheorghiu-Dej. La Belgrad era văzută ca erou naţional.

Epilog destinelor dăltuite

Azi, de dragostea lor s-a ales doar amintirea. Pentru ei, ambii tre-cuţi de 80 de ani, iubirea dintre ei rămâne doar o iubire nesortită, ne-trăită. Nu se mai poate schimba nimic. Dalta, care deja le sculptase destinele până la final, e azi scormonită de rugină şi ruptă în două…

Cum era sa devin erou de zi si om normal pe timp de noapte (serial intr-un fragment) …

00:27 Reporter: Amourdejour 4 Responses

Se-ntampla des in filmele cu eroi. In unele, chiar apar eroi misteriosi. Acoperiti la fata, ca la prima vedere spui ca-s infractori. Ca nu ai putea iubi pe asa cineva. Adica ceva de genul “ziua – la serviciu, noaptea – erou de noapte”. Si cand colo, unei o ea ii da cu bata in cap niste fluturi din stomac. Cam asa era s-o imbulinez si eu. Undeva prin Ploiesti. Doar ca era zi cand simtul meu civic imi crestea prin pantaloni si imi atingea creierul.
Precum in basme, a fost odata ca altfel never nu s-ar mai spune un print – adica eu - … nu pe un cal alb si intr-un troleu, care ducea la gara de Vest. Acolo trebuia s-ajung sa iau un rapid care sa ma duca in Brasov. Si acum o mica paranteza: nu are rost sa va mai spun ca trenul s-a miscat precum Rapidul in Liga I (cand mai repede, cand mai usurel), tocmai de asta v-o scriu – inchid paranteza. In troleu isi facu aparitia un tigan care tocmai incerca sa faca proba unui buzunar de la geaca unei doamne, pe la 45 de ani, care era cu fata sa de vreo 25 de ani. Doar ca femeia incepu sa spuna incet (dar suficient s-auda si cei din troleul din spate) “Ce faci ma cu mana prin buzunar?”. Raspunsul tipului nu l-am auzit (dupa cum vedeti nu ii spun hot, pentru ca are dreptul la prezumtia de nevinovatie), deci nu stiu daca a raspuns “vroiam sa ma incalzesc” sau “credeam ca-I al meu”. Sau “vroiam sa-l probez, ca vreau sa imi cumpar si eu unul”.
Cum hotul dadea semne de recalcitranta si toti se uitau unii la altii, m-am gandit ca un domn asa ca mine tre’ sa intervina. Si i-am dat o palma de l-am calmat atat de mult, incat soferul a oprit intre statii sa-l dea jos.
Desigur, reactiile ce au urmat m-au facut terci. Aproape ca era sa fiu linsat si sa pierd trenul. Noroc ca am treccut peste partea cu pupatul si ciupiturile pe obraz. Din partea babelor. In schimb, fata doamnei, care mi-a zis ca-i dom’soara (nu fiti rai, ca n-am verificat si nu pot s-o contrazic), fata doamnei m-a luat in brate si mi-a multumit in stilul ei caracteristic si generos. M-a sarutat mai tarziu, in gara, cand mama-sa era la bilete. Si mi-a dat si nr. de tel.
Acum stiti de ce nu m-am facut politist? Pentru ca spre deosebire de ei, eu chiar as fi prins hotii.

Ruga din prapastia durerii

05:22 Reporter: Amourdejour 0 Responses

In fiecare noapte, inainte de somn, in fiecare dimineata, cand ma mai voi trezi, ma voi ruga pentru tine Puiule Demon, ma voi ruga la Dumnezeul nostru, Allah-ul unora, Budha altora si eretismului parintilor tai, ma voi ruga ca tu sa cazi in groapa pe care ai tai mi-au sapat-o, ca sa primesti ce meriti. Ma voi ruga ca tu sa devii tu, sa primesti exact cat poti duce, sa inveti cei aia viata, sa ai parte de ce tu, alaturi de satra ta tembelizata, mi-ai oferit. Ma voi ruga Puiule Demon in fiecare noapte de acum incolo sa poti dormi bine pentru ca dimineata sa ai forte proaspete cu care sa distrugi destine. Ma voi ruga sa ai parte numai de persoane perverse ca sa-i ofere mintii tale neprihanite ceea ce merita. Mai voi ruga sa nu te schimbi pentru ca in final sa ii alungi de langa tine pe toti si pe toate care ti-au intins o mana de ajutor si care tin la tine cu adevarat.
Ma voi ruga pentru tine Puiule Demon ca in continuare sa ramai cea mai mizera si lipsita de caracter fiinta pe care am cunoscut-o, sa fii gunoiul si nenorocile din viata mea, sper ca nu si a altora. Sa nu te schimbi!
Ma voi ruga pentru tine Puiule Demon ca sa mai intalnesti pe cineva care sa te poata iubi, aprecia si considera prietena asa cum esti tu in realitate, ci nu cea pe care o afisezi. Ma voi ruga sa ai o singura personalitate, ci nu doua.
Ma voi ruga pentru tine Puiule Demon ca sa te perfectionezi in arta satanica a minciunii si a manipularii si sa traiesti in teribilismul acestei arte, inconjurata de minciuni, ca din minciuni esti facuta. O sa ma mai rog sa traiesti. Sper ca vei rezista!

jurnal de om simplu

daca m-as elibera de demoni, ingerii mei ar disparea si ei. „A te lupta cu tine însuţi este lupta cea mai grea, a te învinge pe tine însuţi este biruinţa cea mai frumoasă !”

POST-TITLE-HERE

POST-TITLE-HERE

POST-TITLE-HERE

POST-TITLE-HERE

POST-TITLE-HERE

featured-content2

featured-content2

featured-content2

featured-content2

De ce Dragobete e ispita si de ce nu Valentine’s day?

Nepotismele infunda in mediocritate marele caractere

Pasarila si rostul celor ramase

toti securistii sa vina la mine

Pasarila s-a inaltat spre cer

Amorul dintre o spioană condamnată la moarte şi un ziarist

Cum era sa devin erou de zi si om normal pe timp de noapte (serial intr-un fragment) …

Ruga din prapastia durerii

featured-video

Labels

Blog Archive

My Blog List