Trec zilele spre cimitir, trec una câte una, pe câmpia ninsă-n timp că abia pot ca să mai simt. Ce să mai simt? Faptul că atunci când văd maşina de poliţie sunt în siguranţă, par example (că tot suntem francofoni). Când văd un tip în uniformă albastră eu nu mai mă simt în siguranţă, ba din contră, îmi ca-mi vine să înjur pentru că eu plătesc din banii mei o droaie de persoane corupte, idioate, laşe, parşive, care uită că treaba lor e să pună legea în aplicare. Care uită de munca celor care într-o inspiraţie – probabil – genială a scris acele articole, dorind să participe la crearea unei lumi mai sigure. Desigur, nu toţi sunt aşa, dar cred că sunt prea mulţi, o majoritate mare chiar.
Nu cred, de fapt sunt sigur că nu doar ai noştri sunt aşa. La alţii poate e mai rău, la unii mai bine decât la noi, în ţara asta numită România. Dar pe mine, ca român, mă interesează – în primul rând – ceea ce se întâmplă în ţara noastră. Şi încotro se îndreaptă ea. Cât despre resentimentele mele faţă de poliţie, ele nu prea există şi nici nu provin din cauză că aş fi avut eu probleme cu poliţiştii. Însă, mă doare că actele lor de corupţie se răsfrâng asupra oamenilor simpli. Oameni care dorm sub cerul liber, învelindu-se cu o pătură rămasă în urma unor jafuri imobiliare. Oameni nevinovaţi, scoşi vinovaţi pentru că trebuia scos vinovat cineva, care umple paturile puşcăriilor dezafectate, pline cu şobolani, deşi sunt acolo pentru că sunt nevinovaţi şi în baza unor abuzuri în serviciu. Persoane bătute, fete violate, tineri ucişi şi bătrâni desfiguraţi de nişte tâmpiţi care se plimb în libertate, când locul lor ar fi trebuit să fie într-o cameră răcoroasă, cu o umiditate ridicată şi mucegăită, în care şobolanii sunt regii. Persoane cândva apte de efort, azi devenite handicapate, ţintuite la pat, din cauza unor puştani de-ai lu’ taţii lor bogaţi, cărora le-o fi pus Dumnezeu Lamborghiniuri, Ferari-uri şi alte maşini tunate în faţa locuinţelor lor. Şi aici băieţaşii de bani gata au scăpat nevinovaţi. Iar lista poate continua până mâine dimineaţă, după care luăm o mică pauză de cafea şi continuăm până noaptea târziu.
Consider că sunt îndreptăţit să constat că pe lângă poliţie nu te mai simţi în siguranţă. Modul unora dintre ei de a se purta în mod discri-minant cu oamenii; prostia, corupţia, laşitatea, dorinţa de îmbogăţire, şpăgăreala şi laşitatea unei impresionante şatre din cadrul poliţiei mă scârbeşte, mă lasă rece şi nu mă mai enervează ca-n trecut pentru că ar fi sau este degeaba. Aş vrea ca poliţiştii să iubească pe toţi oamenii de rând aşa cum iubesc parfumurile tari şi şpăgile mari primite, să mă iubească atunci când îi numesc arme politice, călăi şi arme de intimidare. Şi-atunci poate că li se va trece cu vederea micile favoruri. Până atunci din partea mea, pentru cei îmbrăcaţi în uniformă albastră şi fac parte dintr-una dintre categoriile etice enumerate, există un singur loc unde i-aş trimite. Răspunsul îl ştiţi deja, e-n titlu.
Nu cred, de fapt sunt sigur că nu doar ai noştri sunt aşa. La alţii poate e mai rău, la unii mai bine decât la noi, în ţara asta numită România. Dar pe mine, ca român, mă interesează – în primul rând – ceea ce se întâmplă în ţara noastră. Şi încotro se îndreaptă ea. Cât despre resentimentele mele faţă de poliţie, ele nu prea există şi nici nu provin din cauză că aş fi avut eu probleme cu poliţiştii. Însă, mă doare că actele lor de corupţie se răsfrâng asupra oamenilor simpli. Oameni care dorm sub cerul liber, învelindu-se cu o pătură rămasă în urma unor jafuri imobiliare. Oameni nevinovaţi, scoşi vinovaţi pentru că trebuia scos vinovat cineva, care umple paturile puşcăriilor dezafectate, pline cu şobolani, deşi sunt acolo pentru că sunt nevinovaţi şi în baza unor abuzuri în serviciu. Persoane bătute, fete violate, tineri ucişi şi bătrâni desfiguraţi de nişte tâmpiţi care se plimb în libertate, când locul lor ar fi trebuit să fie într-o cameră răcoroasă, cu o umiditate ridicată şi mucegăită, în care şobolanii sunt regii. Persoane cândva apte de efort, azi devenite handicapate, ţintuite la pat, din cauza unor puştani de-ai lu’ taţii lor bogaţi, cărora le-o fi pus Dumnezeu Lamborghiniuri, Ferari-uri şi alte maşini tunate în faţa locuinţelor lor. Şi aici băieţaşii de bani gata au scăpat nevinovaţi. Iar lista poate continua până mâine dimineaţă, după care luăm o mică pauză de cafea şi continuăm până noaptea târziu.
Consider că sunt îndreptăţit să constat că pe lângă poliţie nu te mai simţi în siguranţă. Modul unora dintre ei de a se purta în mod discri-minant cu oamenii; prostia, corupţia, laşitatea, dorinţa de îmbogăţire, şpăgăreala şi laşitatea unei impresionante şatre din cadrul poliţiei mă scârbeşte, mă lasă rece şi nu mă mai enervează ca-n trecut pentru că ar fi sau este degeaba. Aş vrea ca poliţiştii să iubească pe toţi oamenii de rând aşa cum iubesc parfumurile tari şi şpăgile mari primite, să mă iubească atunci când îi numesc arme politice, călăi şi arme de intimidare. Şi-atunci poate că li se va trece cu vederea micile favoruri. Până atunci din partea mea, pentru cei îmbrăcaţi în uniformă albastră şi fac parte dintr-una dintre categoriile etice enumerate, există un singur loc unde i-aş trimite. Răspunsul îl ştiţi deja, e-n titlu.
Anonim Said,
ai dreptate, insa ce te face sa crezi ca s-ar schimba ceva daca scrii tu sau acuza altii? iti zic eu : nimic
Posted on 2 ianuarie 2009 la 02:32
Anonim Said,
La multi ani si iti multumesc ca imi urmaresti blogul:) Cu mare placere te-am trecut in lista mea de recomandari:) Iti doresc un an nou mai bun si mai frumos decat toti de pana acum:)
Posted on 3 ianuarie 2009 la 01:16