Amorul dintre o spioană condamnată la moarte şi un ziarist
00:50
0 Responses
Milan Petrovici este un veteran al jurnalismului, fost partizan sârb în timpul celui de-al doilea război mondial şi corespondentul în România al gazetei sârbeşti „Politika”. A emigrat în ţara noastră în august 1948, iar doi ani mai târziu a întâlnit-o pentru prima dată, în scop jurnalistic, pe Vida Nenici. Cea care ar fi putut să-i devină soţie, dar care a devenit o iubire netrăită. Din iubirea lor nu a rămas, după ce s-au reîntâlnit după 57 de ani, decât o idilă din tinereţea lor.
Milan, luptător partizan
Jurnalistul Milan Petrovici a participat în 1944 ca voluntar în armata de partizani pe frontul de la Srem şi în Bosnia, primind gradul de ofiţer după eliberarea localităţilor Brcko şi Bjelina. A fost rănit în lupta de la Slavonski Brad. După ce şi-a revenit, când războiul era în toi, a fost mutat la şcoala militară de geodezie, situată în parcul Kalegmedan din Belgrad. În august 1948, sătul de dictatura titoistă, acesta a fost primul sârb care a trecut Dunărea înot şi a primit azil în România.
S-au cunoscut, s-au plăcut pentru vecie
În 1950, jurnalistul s-a întâlnit cu Vida Nenici, spioană a securităţii sârbeşti. S-au plăcut pe loc. Amândoi erau emigranţi sârbi, lucru care probabil i-a făcut să se înţeleagă din ce în ce mai bine, pentru ca după câteva întâlniri Milan să vrea să o ceară în căsătorie pe Vida, descrisă de el „frumoasă, cochetă şi cu un păr cârlionţat provocator”. Astfel, în seara când vroia s-o ceară de soţie, Petrovici s-a deplasat la locuinţa sârboaicei din Banatul românesc şi a găsit-o confuză, tulburată, iar întâlnirea s-a amânat. În acea noapte, marea dragoste a lui Petrovic, am numit-o aici pe Vida, a fost arestată sub acuzaţia că lucrează clandestin pentru UBDA lui Tito (Direcţia Securităţii Statului Iugoslav). Iubitul ei Milan, originar din cartierul belgrădean Dolcolor, a aflat din presă despre acest episod, fiind distrus, răvăşit.
Vida Nenici, spioană
Sârboaica a făcut parte în acei ani din reţeaua securităţii lui Tito, un serviciu de spionaj. Reţeaua spionilor titoişti din România a fost descoperită în 1950 de către securiştii români. Printre spioni şi sublocotenentul UBDA Vida Nenici. Aceasta participa la audierile iugoslavilor refugiaţi în ţara noastră după rezoluţia informbiro din anul 1948. Vida se ocupa cu redactarea proceselor verbale ale interogatoriilor, traducea şi dactilo-grafia mărturiile emigranţilor politi-ci, pe care le realiza în dublu exem-plar, copia fiind trimisă serviciului de securitate sârbesc. În acest fel sute de sârbi emigranţi anti-titoişti au căzut în lanţuri. Tânăra sârboaică, acuzată de spionaj şi trădare, a fost găsită vinovată şi condamnată la moarte prin împuşcare de către un tribunalul militar românesc.
Regăsirea iubirii după 57 de ani
Milan a suferit o perioadă după această iubire neîmpărtăşită, ce i-a fost luată brusc, după care, nemaiavând altceva de făcut, s-a resemnat cu gândul morţii. A crezut-o moartă vreme de 57 de ani, timp în care în mintea sa erau o grămadă de „Dacă …?”. Până când … nesortitul ei iubit din Dolcolor a aflat dintr-o discuţie întâmplătoare cu un academician că Vida Nenici trăieşte, este sănătoasă şi locuieşte în Belgrad. A obţinut adresa ei. Chiar şi un număr de telefon de la academician. A sunat-o din Bucureşti şi astfel, în 2007, după 57 de ani de frământări şi amintiri, cei doi s-au reîntâlnit. Prea târziu însă. Ambii erau acum doar doi bunici, iar tinereţea îi părăsise. Sârboaica din Banatul românesc şi sârbul din Dolcolor sunt azi două persoane cu părul nins de trecerea vremii, care nu s-au dat uitării …
Vida a fost de trei ori în faţa plutonului de execuţie, dar soarta i-a zâmbit ferind-o de gloanţele aducătoare de moarte. În 1954, după împăcarea dintre Tito şi rusul Hrusciov, ea a fost graţiată de Gheorghiu-Dej. La Belgrad era văzută ca erou naţional.
Epilog destinelor dăltuite
Azi, de dragostea lor s-a ales doar amintirea. Pentru ei, ambii tre-cuţi de 80 de ani, iubirea dintre ei rămâne doar o iubire nesortită, ne-trăită. Nu se mai poate schimba nimic. Dalta, care deja le sculptase destinele până la final, e azi scormonită de rugină şi ruptă în două…
Milan, luptător partizan
Jurnalistul Milan Petrovici a participat în 1944 ca voluntar în armata de partizani pe frontul de la Srem şi în Bosnia, primind gradul de ofiţer după eliberarea localităţilor Brcko şi Bjelina. A fost rănit în lupta de la Slavonski Brad. După ce şi-a revenit, când războiul era în toi, a fost mutat la şcoala militară de geodezie, situată în parcul Kalegmedan din Belgrad. În august 1948, sătul de dictatura titoistă, acesta a fost primul sârb care a trecut Dunărea înot şi a primit azil în România.
S-au cunoscut, s-au plăcut pentru vecie
În 1950, jurnalistul s-a întâlnit cu Vida Nenici, spioană a securităţii sârbeşti. S-au plăcut pe loc. Amândoi erau emigranţi sârbi, lucru care probabil i-a făcut să se înţeleagă din ce în ce mai bine, pentru ca după câteva întâlniri Milan să vrea să o ceară în căsătorie pe Vida, descrisă de el „frumoasă, cochetă şi cu un păr cârlionţat provocator”. Astfel, în seara când vroia s-o ceară de soţie, Petrovici s-a deplasat la locuinţa sârboaicei din Banatul românesc şi a găsit-o confuză, tulburată, iar întâlnirea s-a amânat. În acea noapte, marea dragoste a lui Petrovic, am numit-o aici pe Vida, a fost arestată sub acuzaţia că lucrează clandestin pentru UBDA lui Tito (Direcţia Securităţii Statului Iugoslav). Iubitul ei Milan, originar din cartierul belgrădean Dolcolor, a aflat din presă despre acest episod, fiind distrus, răvăşit.
Vida Nenici, spioană
Sârboaica a făcut parte în acei ani din reţeaua securităţii lui Tito, un serviciu de spionaj. Reţeaua spionilor titoişti din România a fost descoperită în 1950 de către securiştii români. Printre spioni şi sublocotenentul UBDA Vida Nenici. Aceasta participa la audierile iugoslavilor refugiaţi în ţara noastră după rezoluţia informbiro din anul 1948. Vida se ocupa cu redactarea proceselor verbale ale interogatoriilor, traducea şi dactilo-grafia mărturiile emigranţilor politi-ci, pe care le realiza în dublu exem-plar, copia fiind trimisă serviciului de securitate sârbesc. În acest fel sute de sârbi emigranţi anti-titoişti au căzut în lanţuri. Tânăra sârboaică, acuzată de spionaj şi trădare, a fost găsită vinovată şi condamnată la moarte prin împuşcare de către un tribunalul militar românesc.
Regăsirea iubirii după 57 de ani
Milan a suferit o perioadă după această iubire neîmpărtăşită, ce i-a fost luată brusc, după care, nemaiavând altceva de făcut, s-a resemnat cu gândul morţii. A crezut-o moartă vreme de 57 de ani, timp în care în mintea sa erau o grămadă de „Dacă …?”. Până când … nesortitul ei iubit din Dolcolor a aflat dintr-o discuţie întâmplătoare cu un academician că Vida Nenici trăieşte, este sănătoasă şi locuieşte în Belgrad. A obţinut adresa ei. Chiar şi un număr de telefon de la academician. A sunat-o din Bucureşti şi astfel, în 2007, după 57 de ani de frământări şi amintiri, cei doi s-au reîntâlnit. Prea târziu însă. Ambii erau acum doar doi bunici, iar tinereţea îi părăsise. Sârboaica din Banatul românesc şi sârbul din Dolcolor sunt azi două persoane cu părul nins de trecerea vremii, care nu s-au dat uitării …
Vida a fost de trei ori în faţa plutonului de execuţie, dar soarta i-a zâmbit ferind-o de gloanţele aducătoare de moarte. În 1954, după împăcarea dintre Tito şi rusul Hrusciov, ea a fost graţiată de Gheorghiu-Dej. La Belgrad era văzută ca erou naţional.
Epilog destinelor dăltuite
Azi, de dragostea lor s-a ales doar amintirea. Pentru ei, ambii tre-cuţi de 80 de ani, iubirea dintre ei rămâne doar o iubire nesortită, ne-trăită. Nu se mai poate schimba nimic. Dalta, care deja le sculptase destinele până la final, e azi scormonită de rugină şi ruptă în două…
Read more...
