m-am mutat
08:26
0 Responses
Read more...
313.SEXSAVE: Alina Plugaru, fata din provincie
05:42
2 Responses
Auto-intitulată „regi-na porno” – de parcă zici că ar fi nu ştiu ce practicantă de magie albă – şi cu acest a.k.a. preluat de către presă sau trusturi de televiziune, Alina Plugaru este doar o simplă fetiţă – frumoasă, ce-i drept! – venită din provincie în capitală, probabil cu stomacul gol şi înfometată de a ajunge celebră. Sau doar o starletă. Dincolo de aparenţe, Alina chiar este inteligentă (spre deosebire de Andreşan sau Sexy-brăileancă). Asta poate şi din prisma faptului că ştie ce vrea de la viaţă. S-a pus bine cu ziarele de gen tabloid, ziare avide după senzaţional, şi a devenit celebră. Chiar are o cotă de popularitate ridicată. Dar „regina porno” nu este decât o himeră. În realitate, ea nu are decât vreo două-trei filme pentru adulţi la activ, câteva pictoriale şi multe pagini de ziar în care a apărut. Însă, a devenit atât de populară, încât poate şi Jemma Jameson sau Erin Daye – actriţe porno de calibru şi cu sute de filme XXX la activ –sunt invidioase că nu au primit atâta atenţie din partea presei.
Pe deoparte, ca simplă moldoveancă, mie a început să-mi fie simpatică Alina. Pe de altă parte, am început s-o compătimesc. Să-mi fie milă de ea. Nu pentru că este sau fi urmărită mereu de paparazzi. Ci pentru că ea nu are ( nu a avut) o adolescenţă normală – probabil că nici n-a vrut –, odată cu trecerea anilor ea va îmbătrâni – poate frumos, poate urât – iar acest lucru o va sărăci, pentru că Alina Plugaru, indiferent de câtă deşteptăciune va da dovadă, va fi tot „curva aia” în memoria „celor mulţi”. Şi îmi mai e milă de Alina pentru că ea este doar o fată din provincie, plecată din sărăcia unei familii simple, care a dat peste viaţa de noapte din cluburile de fiţe din Bucureşti, care – poate că în naivitatea ei – a acceptat propunerea cuiva de a juca în filme XXX, neştiind în ce intră. Iar acum se află într-o situaţie din care nu mai poate ieşi. Pentru că dacă iese, se va întoarce la o viaţă simplă, ce o va degusta.
Privind aceste aspec-te, dar şi altele, de asta o compătimesc pe Alina Plugaru. E doar o fată naivă din provincie pierdută în tumultul vieţii de starletă.
bogdanb.pingu@gmail.com
Read more...
Cu lipsa de respect, pentru politistii brasoveni numai de bine
05:59
0 Responses
Tare mi-a displacut sa-I vad pe politistii brasoveni cum apar la televizor si se lafaie, cu lipsa de modestie, insa cu o doza impresionanta de fabulatie, cum au reusit sa-I prinda pe Gorbunov si pe Gribenco si pe cine o mai urma. Mai ceva ca iti vine sa te duci la buticul din scara blocului sa-ti cumperi niste lamai. Politistii brasoveni si-au abrogat niste merite ce nu li se cuvin. Haideti sa facem o scurta si rapida recapitulare. Un jaf la o casa de schimb valutar in Brasov s-a soldat cu doi morti si un tanar ramas fara ochi, apar suspectii principali Gribenco si Gorbunov si sunt prinsi de politisti. Politistii brasoveni apar prin presa si pe sticla si fabuleaza cu aceste prinderi. Dar prin ceva fals. Gribenco, daca nu ma-nsel si nu ma insel, a fost prins in Ploiesti. Care acest Ploiesti este din pura intamplare cel mai mare oras din Prahova. Care Prahova este cu totul diferita de judetul Brasov.
Hai sa ne imaginam ca “gardistii” brasoveni si-ar fi facut treaba si nu ar fi stat cu mainile in san, or nu ar fi devenit arme de intimidare (Negrila si Moraru stiu de ce) si l-ar adulmecat pe basarabean, care statea excat sub nasul lor. L-ar fi prins, l-ar fi trimis la Craiova, intr-un loc mai racoros. Daca justitia i-ar fi dat drumul din nou, atunci vina apartinea acestei babe oarbe, schioape si ipotente. Probabil doi oameni nu mai erau ucisi. Si la fel de probabil putea sa fie alt jaf, in acel loc. Insa avand alt infractor in prim-plan. Infractor care in disperarea sa de a fugi poate nu ar mai fi tras cu arma.
Somnul autoritatilor naste monstri. Gorbunov, alaturi de Gribenco, ar fi putut ramane un infractor marunt, daca nu I s-ar fi permis in glaucom lui sa devina un interlop. Au fost lasati si de justitie, si de politie. Iar ei cand au vazut ca aceste doua autoritati sunt intr-o somnelenta benefica infractorilor au continuat sa faca ce stiu mai bine. Infractiuni.
Si asa cu lipsa de respect fata de purtatorii brasoveni de uniforma, cu respect pentru conceptul uniformei de politist, le transmit direct din coltul strazii sa ne aduca in fata pe criminalul de la Farmacia Thea, pe cel al celor doi batrani ucisi intr-un mod teribil de crud, al Roxanei Iakab, al Elodiei (sau rezolvarea cazului), precum si autorii altor crime care au zguduit din temelii Brasovul, crime ce azi poarta insemnul AN. Adica, cu autor necunoscut. Abia apoi sa apara pe sticla, lipsiti de modestie. Pana acum unor oameni precum Alex Diaconescu, Cioaca (cu extraordinara participatie de la Bucuresti) sau altora li s-au distrus viata, cariera si li s-au furat ani din viata, refuzandu-le dreptul la prezumtia de nevinovatie. Ca sa demonstreze ca sunt autorii crimelor nu au fost in stare. Iar ei sunt nevinovati, atata timpul cat nu s-a dovedit nimic si au dreptul la prezumtia de nevinovatie.
Hai sa ne imaginam ca “gardistii” brasoveni si-ar fi facut treaba si nu ar fi stat cu mainile in san, or nu ar fi devenit arme de intimidare (Negrila si Moraru stiu de ce) si l-ar adulmecat pe basarabean, care statea excat sub nasul lor. L-ar fi prins, l-ar fi trimis la Craiova, intr-un loc mai racoros. Daca justitia i-ar fi dat drumul din nou, atunci vina apartinea acestei babe oarbe, schioape si ipotente. Probabil doi oameni nu mai erau ucisi. Si la fel de probabil putea sa fie alt jaf, in acel loc. Insa avand alt infractor in prim-plan. Infractor care in disperarea sa de a fugi poate nu ar mai fi tras cu arma.
Somnul autoritatilor naste monstri. Gorbunov, alaturi de Gribenco, ar fi putut ramane un infractor marunt, daca nu I s-ar fi permis in glaucom lui sa devina un interlop. Au fost lasati si de justitie, si de politie. Iar ei cand au vazut ca aceste doua autoritati sunt intr-o somnelenta benefica infractorilor au continuat sa faca ce stiu mai bine. Infractiuni.
Si asa cu lipsa de respect fata de purtatorii brasoveni de uniforma, cu respect pentru conceptul uniformei de politist, le transmit direct din coltul strazii sa ne aduca in fata pe criminalul de la Farmacia Thea, pe cel al celor doi batrani ucisi intr-un mod teribil de crud, al Roxanei Iakab, al Elodiei (sau rezolvarea cazului), precum si autorii altor crime care au zguduit din temelii Brasovul, crime ce azi poarta insemnul AN. Adica, cu autor necunoscut. Abia apoi sa apara pe sticla, lipsiti de modestie. Pana acum unor oameni precum Alex Diaconescu, Cioaca (cu extraordinara participatie de la Bucuresti) sau altora li s-au distrus viata, cariera si li s-au furat ani din viata, refuzandu-le dreptul la prezumtia de nevinovatie. Ca sa demonstreze ca sunt autorii crimelor nu au fost in stare. Iar ei sunt nevinovati, atata timpul cat nu s-a dovedit nimic si au dreptul la prezumtia de nevinovatie.
Read more...
De ce Dragobete e ispita si de ce nu Valentine’s day?
06:13
0 Responses
Despre mine au spus multi – si-o spun si eu adeseori – ca sunt nascut intre Valentine’s Day si Dragobete pentru a avea parte de dragoste cu nemiluita. Asta in conformitate cu decretul emis de urzitoare, la nasterea lui Bogdan Barbieru. Asa o fi, insa problema este ca iubit am fost, nu ma pot plange. Am inlacrimat multe fete si femei. Din pacate pentru mine, nu de fiecare data fata cu care imparteam o pereche de inimi m-a iubit. Eu nu am iubit decat una. Nu sunt mereu lucrurile asezate prin valurile vietii asa cum le dorim … in afara de asta, de multe ori Valentine’s day, alias ziua indragostitilor de pretutindeni, m-a prins singur s-au la distanta de iubita. Asa s-a nimerit. In fond, consider acest import un kitsch in sinea lui, la noi in tara. Din cauza preluarii bolnavicioase si a inselatorului mod in care a fost inteleasa (trec peste detalii, ca sa nu prelungim). Ea, ziua de 14 februarie, are in sinea ei un scop nobil – mareste iubirea, o legenda nobila – pan’ cand moartea ne va desparti. Problema este ca aceste lucruri au fost uitate. Ea a fost luata drept o zi a cadourilor – trece drept un sentiment material, ca ceva cul, nu neaparat biutifaull. I s-a uitat scopul. Si de aceea printre altele reprezinta un kitsch.
Cand iubesti si esti iubit e totul. Cel putin eu cand iubesc o fata imi doresc sa-I arat zilnic cata importanta are ea pe aleea drumului nostru.
De partea cealalta, direct de pe plaiuri mioritice, la doar cateva zile distanta si mai putin asteptat, soseste mai putin mediatizatul batranul copil, pururea indragostit: DRAGOBETELE. O sarbatoare a iubirii, o traditie ce se pierde in asfaltul razbunator al junglei cotidiene. Inconjurat de alte kitschuri importate, Dragobetele rezista cu greu. Macar din patriostism sau din recunostinta fata de persoana iubita, azi, am putea sa-I daruim ei o floare …
Cand iubesti si esti iubit e totul. Cel putin eu cand iubesc o fata imi doresc sa-I arat zilnic cata importanta are ea pe aleea drumului nostru.
De partea cealalta, direct de pe plaiuri mioritice, la doar cateva zile distanta si mai putin asteptat, soseste mai putin mediatizatul batranul copil, pururea indragostit: DRAGOBETELE. O sarbatoare a iubirii, o traditie ce se pierde in asfaltul razbunator al junglei cotidiene. Inconjurat de alte kitschuri importate, Dragobetele rezista cu greu. Macar din patriostism sau din recunostinta fata de persoana iubita, azi, am putea sa-I daruim ei o floare …
PS: Anul trecut, de Valentine’s Day, i-am oferit puiului – de acum ratacit pe alt drum – trei flori din trei mame si trei tati diferiti, in trei vaze si in fiecare vaza o floare cu o poza ce ne reprenta pe noi ca un cuplu cu un mesaj pe spate. In prima poza aparea un puisor de soricel (alintul meu pt ea) cu mesajul: “NICI MACAR CELE MAI FRUMOASE FLORI DIN LUME …”, in a doua poza eram eu cu ea la inceputul realatiei si pe spate mesajul “…NU STRALUCESTE CA TINE. TE IUBESC …”, iar in a treia poza era un pingu’ imperial (adica eu), cu mesajul “MA SEMNEZ AL TAU PT. TOTDEAUNA, PINGU.”
Scriu acest lucru nu din romantismul gestului, ci pt ca pur si simplu mi-am amintit fara sa vreau de acest “Valentine’s day”, singurul petrecut alaturi de ea (desi am fost impreuna vro trei). Si daca totul e pierdut intre noi, mai ramand in urma noastra doar un copil pe nume Amintirea, ratacesc acum in bratele altei ea. Insa, orice Valentine’s day e urat, pt mine. Atunci cand nu mai iubesc …
Read more...
Nepotismele infunda in mediocritate marele caractere
10:12
3 Responses
in urma cu ceva ani, cand abia iesisem din liceu cu “baschetii” tociti de atrocitatile bacului (nu cel peste Dunare), am inceput o colaborare cu o firma din domeniul Marketingului (MK) si PR-ului. O firma care avea contracte mari, insa pe termen scurt, ceea ce nu il impiedica pe patron sa ofere salarii mari. Ei bine, aveam un director, pe care eu alaturi de 2-3 prieteni si in acelasi timp colegi, il porecleam Strambu'. Strambu avea o mare calitate: era un caracter puternic, care ura nepotismele. Si, desi statea stramb, judeca mereu drept atunci cand noi o mai dadeam in bara. Indiferent de rezultatele obtinute, or de numele pe care il purtai. Pe mine ma luase langa sufletelul sau, spunand: “te apreciez pentru cat suflet pui in ceea ce faci”. Intre noi – colegii – existau dese certuri, majoritatea constructive. Asta pentru ca in dorinta noastra de afirmare ne bagam peste proiectele altora. Strambu statea si analiza si ne “asprea”pe toti. La vreo trei luni de la sosirea mea in firma, Strambu ne-a parasit. Fusese implicat intr-un teribil accident rutier, in urma caruia a rezultat o casatoria cu cealalta parte implicata in accident. Adica cu o blonda superba, cu care s-a si mutat in SUA. In urma sa mi-a ramas intiparit in memorie vorba sa” “marile caractere refuza participatia la nepotisme si sa se complaca in ele sau in mediocritate, unde se ajunge de la nepotisme”. In locul Strambului, a sosit unul mai varsta, cam pe la 50 de ani, pe care l-am numit Stangaciu. A adus cu el si un container de nepotisme, plus alte lucruri asemanatoare. La o luna, eu cu cei doi prieteni am bagat demisia, continuand colaboarea cu un cotidian. Nu am vrut sa ma complac in nepotism si mediocritate si am refuzat ca sa ingenuchez in fata lui cand imi cere sa-l satisfac.
Peste un an firma a intrat in submediocritate, fapt ce a dus la faliment. Un coleg, pe care il numeam geniul firmei, si care a plecat din firma odata cu inchiderea ei este in prezent doar un profesor de MK, suplinitor. A devenit un mediocru. Vorbele Strambului se adeverise.
Anii au trecut peste mine. Eu colind in continuare pe taramuri jurnalistice, marketingiene si securiste (securitate privata). Pe ultimul taram am dat peste un alt Stangaciu dupa ce Strambu a fost demis din functie. Nepotismele sunt la loc de cinste. La fel si demisia mea, pregatita pentru orice eventualitate, cu toate ca am un salariu destul de bun pentru aceste vremuri de criza. Nu vreau sa ma complac printre nepotisme si sa ajung mediocru. Atata timp cat am tot dreptul sa fiu extraordinar.
PS: din pacate exemplele sunt enorme, iar acest lucrune transforma intr-o natie plina cu nepotisme. Priviti doar inspre batalia spre conducerea unor institutii guvernamentale. Nu conteaza daca cel propus e interlop, corupt sau n-are niciun clin in maneca cu respectivul domeniu. Important este doar sa detina functia ...
Peste un an firma a intrat in submediocritate, fapt ce a dus la faliment. Un coleg, pe care il numeam geniul firmei, si care a plecat din firma odata cu inchiderea ei este in prezent doar un profesor de MK, suplinitor. A devenit un mediocru. Vorbele Strambului se adeverise.
Anii au trecut peste mine. Eu colind in continuare pe taramuri jurnalistice, marketingiene si securiste (securitate privata). Pe ultimul taram am dat peste un alt Stangaciu dupa ce Strambu a fost demis din functie. Nepotismele sunt la loc de cinste. La fel si demisia mea, pregatita pentru orice eventualitate, cu toate ca am un salariu destul de bun pentru aceste vremuri de criza. Nu vreau sa ma complac printre nepotisme si sa ajung mediocru. Atata timp cat am tot dreptul sa fiu extraordinar.
PS: din pacate exemplele sunt enorme, iar acest lucrune transforma intr-o natie plina cu nepotisme. Priviti doar inspre batalia spre conducerea unor institutii guvernamentale. Nu conteaza daca cel propus e interlop, corupt sau n-are niciun clin in maneca cu respectivul domeniu. Important este doar sa detina functia ...
Read more...
Pasarila si rostul celor ramase
08:17
2 Responses
Marian Cozma a murit asemenea unui caine, in privinta modului in care criminalii l-au secatuit de viata. O crima oribila a pus capat viselor, intemeierii unei familii. Doar trei lovituri. Atat a fost suficient ca sa se zideasca in sufletele inmarmurite secretismele lacrimilor si agoniilor cotidiene.
Moartea sa, in fapt, ramane doar un eveniment trist. Modul in care a murit ne arata ca inca mai exista romani simpli care inca n-au uitat de valorile civice, cinste si onoare. Pentru ca Pasarila a murit ca un erou, nu a fost doar transformat in erou de catre presa avida dupa senzational. Precum in cazurile Ralph, Elodia, Madalina Motruna sau Diana Malos. Marian, alaturi de brasoveanul Lala, face parte din categoria oamenilor simpli care in modestia lor tin ascunsi un erou. nu pentru ca s-ar visa eroi sau pentru a fi in atentia ochilor din jur. Ci pentru ca lor asemenea fapte li se par un lucru normal. Pentru ca inca cred in legile civice si ale cinstei ori onoarei. Legi nescrise.
Tocmai de asta decorarea lui Marian Cozma, organizarea unui turneu de handbal in memoria sa, retragerea tricourilor purtatoare de nr. 8 si 82, amplasarea unui bust in fata unei sali sportive, precum si restul odelor, isi au, dincolo de aparente, un rost, un simbol anume. Cand un copil isi va intreba parintele de ce e acolo bustul, de ce s-a organizat turneul, parintele va spune pentru ca cinsteste un om care a murit asemenea unui erou. Ele reprezinta sau simbolizeaza binele sau corectitudine, cum simtul civic te transforma in erou si cum iubire de aproape nu tine cont de moarte. Chiar daca de multe ori a invins raul.
Moartea sa, in fapt, ramane doar un eveniment trist. Modul in care a murit ne arata ca inca mai exista romani simpli care inca n-au uitat de valorile civice, cinste si onoare. Pentru ca Pasarila a murit ca un erou, nu a fost doar transformat in erou de catre presa avida dupa senzational. Precum in cazurile Ralph, Elodia, Madalina Motruna sau Diana Malos. Marian, alaturi de brasoveanul Lala, face parte din categoria oamenilor simpli care in modestia lor tin ascunsi un erou. nu pentru ca s-ar visa eroi sau pentru a fi in atentia ochilor din jur. Ci pentru ca lor asemenea fapte li se par un lucru normal. Pentru ca inca cred in legile civice si ale cinstei ori onoarei. Legi nescrise.
Tocmai de asta decorarea lui Marian Cozma, organizarea unui turneu de handbal in memoria sa, retragerea tricourilor purtatoare de nr. 8 si 82, amplasarea unui bust in fata unei sali sportive, precum si restul odelor, isi au, dincolo de aparente, un rost, un simbol anume. Cand un copil isi va intreba parintele de ce e acolo bustul, de ce s-a organizat turneul, parintele va spune pentru ca cinsteste un om care a murit asemenea unui erou. Ele reprezinta sau simbolizeaza binele sau corectitudine, cum simtul civic te transforma in erou si cum iubire de aproape nu tine cont de moarte. Chiar daca de multe ori a invins raul.
Read more...
toti securistii sa vina la mine
00:23
0 Responses
Mulţi se întreabă ce rost are să dezgropăm trecutul comunist, de multe ori dureros pentru cei prigoniţi de securitate. De ce ne pierdem timpul realizând anchete despre informatori, turnători, torţionari – securişti –, pentru că şi aşa nu vor păţi nimic? Poate că ne pierdem timpul, dar când întâlneşti un om care în era „roşie” s-a pricopsit cu securiştii pe cap, realizezi că trebuie ca cititorii, tinerii să cunoască adevărul despre atrocităţile foştilor securiş-ti. Pentru că cei care aveau un post de serviciu în cadrul securităţii, chiar dacă poţi spune că şi-au făcut datoria, au abuzat. Pentru că oameni simpli, vecini poate cu unul dintre noi, pentru a avea avantaje, au turnat minciuni despre unul, despre altul şi aşa zeci de persoane, nevinovate, au suferit de pe urma minciunilor. Pentru că şi azi securiştii sunt în prim-planul activităţilor cu caracter public, or sunt afacerişti. Pentru că şi prin poliţişti există astfel de specimene, care prin abuzuri şi forţă obţin mărturii, care încă n-au auzit de prezumţia de nevinovăţie. Dacă vom tăcea, se vor păstra astfel de practici. Poate că de asta scriem şi am pornit această campanie, „Securitatea – malaxor de vieţi”. Chiar da-că nu avea cine ştie ce efect. Însă, dacă ştim despre ei, nu putem ascunde adevărul.
Securiştii, mulţi dintre ei şcoliţi la Bran, au pus de atâtea ori în practică metodele „Radu”, „Stănică”, „Păsărici” pentru că aşa au fost învăţaţi. Au fost şi unii care îşi făceau datoria, dar nu torturau, nu abuzau, nu luau parte la atrocităţi. Însă, prea puţini. De curând, vorbind cu o victimă a foştilor securişti, am aflat despre un securist care refuzase să pună în practică metodele mai sus menţiona-te. Dar de cazul lui acest prigonit s-au ocupat în jur de 15 securişti. Pardon, unul din 15 n-a fost abuziv. Prea puţin. Securitatea a fost nocivă. Nu nocivă, extrem de nocivă şi abuzivă. Deci, cum spunea şi Vadim, lipsit de efectul pastilelor poate: „toţi securiştii să vină la mine”. Să scriu despre ei în ziar, pe blog. Să-i iau la miş-to şi să-i fac de ruşine! Ce spuneţi?, sunteţi cu noi?!
Bogdan Ioan B, preşedinte Aka RESEARCH GROUP- ARG
Securiştii, mulţi dintre ei şcoliţi la Bran, au pus de atâtea ori în practică metodele „Radu”, „Stănică”, „Păsărici” pentru că aşa au fost învăţaţi. Au fost şi unii care îşi făceau datoria, dar nu torturau, nu abuzau, nu luau parte la atrocităţi. Însă, prea puţini. De curând, vorbind cu o victimă a foştilor securişti, am aflat despre un securist care refuzase să pună în practică metodele mai sus menţiona-te. Dar de cazul lui acest prigonit s-au ocupat în jur de 15 securişti. Pardon, unul din 15 n-a fost abuziv. Prea puţin. Securitatea a fost nocivă. Nu nocivă, extrem de nocivă şi abuzivă. Deci, cum spunea şi Vadim, lipsit de efectul pastilelor poate: „toţi securiştii să vină la mine”. Să scriu despre ei în ziar, pe blog. Să-i iau la miş-to şi să-i fac de ruşine! Ce spuneţi?, sunteţi cu noi?!
Bogdan Ioan B, preşedinte Aka RESEARCH GROUP- ARG
Read more...
Pasarila s-a inaltat spre cer
01:08
0 Responses
A fost cel mai bun, in handbal. In viata – la fel. A fost un om bun. A invins moartea, odata, in trecut. Cand a inmuiat lama taioasa a cutitului. Acum vreo patru ani. Sambata soarta nu i-a mai facut cu ochiul. Lama cutitului a devenit mai dura ca otelul. Ca piatra. A patruns in el, ca intr-o felie subtire de paine. Zdrobind sperante, vise. Inimi. Lasand in spate doar lacrimi si agonie. A murit precum un caine. Tocmai el. Un om bun, modest. Laudat de oamenii din sport si presa de pe 7 continente, pe buna dreptate. Laudat pentru ce a daruit el. Handbalului. Suporterilor.
Vestea ca Marian Cozma, cunoscut si ca Pasarila – masivul Pasarila – nu mai e printre si cu noi a cazut ca un trasnet peste foile jurnalistilor. Peste sufletele celor care l-au cunoscut prea putin – cazul meu, prea mult. Sau deloc.
Vantul a suflat puternic in lumanarea sa si a stins flacara. S-a lasat intuneric. Pasarila s-a vazut nevoit sa se indrepte spre un alt loc. In care este lumina. O lumina divina. Asa ca Pasarila a prins aripi. Si s-a inaltat spre cer.
Bogdan Barbieru
PS: Modul in care a pierit un mare sportiv e dureros. Mai dureros e ca Marian Cozma isi iubea tara. Si a sfarsit printre straini. Sfasiat de lama prea ascutita a unui cutit.
Condoleante familie si celor apropriati. Sa-I fie tarana usoara.
Dumnezeu sa-l ierte.
Vestea ca Marian Cozma, cunoscut si ca Pasarila – masivul Pasarila – nu mai e printre si cu noi a cazut ca un trasnet peste foile jurnalistilor. Peste sufletele celor care l-au cunoscut prea putin – cazul meu, prea mult. Sau deloc.
Vantul a suflat puternic in lumanarea sa si a stins flacara. S-a lasat intuneric. Pasarila s-a vazut nevoit sa se indrepte spre un alt loc. In care este lumina. O lumina divina. Asa ca Pasarila a prins aripi. Si s-a inaltat spre cer.
Bogdan Barbieru
PS: Modul in care a pierit un mare sportiv e dureros. Mai dureros e ca Marian Cozma isi iubea tara. Si a sfarsit printre straini. Sfasiat de lama prea ascutita a unui cutit.
Condoleante familie si celor apropriati. Sa-I fie tarana usoara.
Dumnezeu sa-l ierte.
Read more...
Amorul dintre o spioană condamnată la moarte şi un ziarist
00:50
0 Responses
Milan Petrovici este un veteran al jurnalismului, fost partizan sârb în timpul celui de-al doilea război mondial şi corespondentul în România al gazetei sârbeşti „Politika”. A emigrat în ţara noastră în august 1948, iar doi ani mai târziu a întâlnit-o pentru prima dată, în scop jurnalistic, pe Vida Nenici. Cea care ar fi putut să-i devină soţie, dar care a devenit o iubire netrăită. Din iubirea lor nu a rămas, după ce s-au reîntâlnit după 57 de ani, decât o idilă din tinereţea lor.
Milan, luptător partizan
Jurnalistul Milan Petrovici a participat în 1944 ca voluntar în armata de partizani pe frontul de la Srem şi în Bosnia, primind gradul de ofiţer după eliberarea localităţilor Brcko şi Bjelina. A fost rănit în lupta de la Slavonski Brad. După ce şi-a revenit, când războiul era în toi, a fost mutat la şcoala militară de geodezie, situată în parcul Kalegmedan din Belgrad. În august 1948, sătul de dictatura titoistă, acesta a fost primul sârb care a trecut Dunărea înot şi a primit azil în România.
S-au cunoscut, s-au plăcut pentru vecie
În 1950, jurnalistul s-a întâlnit cu Vida Nenici, spioană a securităţii sârbeşti. S-au plăcut pe loc. Amândoi erau emigranţi sârbi, lucru care probabil i-a făcut să se înţeleagă din ce în ce mai bine, pentru ca după câteva întâlniri Milan să vrea să o ceară în căsătorie pe Vida, descrisă de el „frumoasă, cochetă şi cu un păr cârlionţat provocator”. Astfel, în seara când vroia s-o ceară de soţie, Petrovici s-a deplasat la locuinţa sârboaicei din Banatul românesc şi a găsit-o confuză, tulburată, iar întâlnirea s-a amânat. În acea noapte, marea dragoste a lui Petrovic, am numit-o aici pe Vida, a fost arestată sub acuzaţia că lucrează clandestin pentru UBDA lui Tito (Direcţia Securităţii Statului Iugoslav). Iubitul ei Milan, originar din cartierul belgrădean Dolcolor, a aflat din presă despre acest episod, fiind distrus, răvăşit.
Vida Nenici, spioană
Sârboaica a făcut parte în acei ani din reţeaua securităţii lui Tito, un serviciu de spionaj. Reţeaua spionilor titoişti din România a fost descoperită în 1950 de către securiştii români. Printre spioni şi sublocotenentul UBDA Vida Nenici. Aceasta participa la audierile iugoslavilor refugiaţi în ţara noastră după rezoluţia informbiro din anul 1948. Vida se ocupa cu redactarea proceselor verbale ale interogatoriilor, traducea şi dactilo-grafia mărturiile emigranţilor politi-ci, pe care le realiza în dublu exem-plar, copia fiind trimisă serviciului de securitate sârbesc. În acest fel sute de sârbi emigranţi anti-titoişti au căzut în lanţuri. Tânăra sârboaică, acuzată de spionaj şi trădare, a fost găsită vinovată şi condamnată la moarte prin împuşcare de către un tribunalul militar românesc.
Regăsirea iubirii după 57 de ani
Milan a suferit o perioadă după această iubire neîmpărtăşită, ce i-a fost luată brusc, după care, nemaiavând altceva de făcut, s-a resemnat cu gândul morţii. A crezut-o moartă vreme de 57 de ani, timp în care în mintea sa erau o grămadă de „Dacă …?”. Până când … nesortitul ei iubit din Dolcolor a aflat dintr-o discuţie întâmplătoare cu un academician că Vida Nenici trăieşte, este sănătoasă şi locuieşte în Belgrad. A obţinut adresa ei. Chiar şi un număr de telefon de la academician. A sunat-o din Bucureşti şi astfel, în 2007, după 57 de ani de frământări şi amintiri, cei doi s-au reîntâlnit. Prea târziu însă. Ambii erau acum doar doi bunici, iar tinereţea îi părăsise. Sârboaica din Banatul românesc şi sârbul din Dolcolor sunt azi două persoane cu părul nins de trecerea vremii, care nu s-au dat uitării …
Vida a fost de trei ori în faţa plutonului de execuţie, dar soarta i-a zâmbit ferind-o de gloanţele aducătoare de moarte. În 1954, după împăcarea dintre Tito şi rusul Hrusciov, ea a fost graţiată de Gheorghiu-Dej. La Belgrad era văzută ca erou naţional.
Epilog destinelor dăltuite
Azi, de dragostea lor s-a ales doar amintirea. Pentru ei, ambii tre-cuţi de 80 de ani, iubirea dintre ei rămâne doar o iubire nesortită, ne-trăită. Nu se mai poate schimba nimic. Dalta, care deja le sculptase destinele până la final, e azi scormonită de rugină şi ruptă în două…
Milan, luptător partizan
Jurnalistul Milan Petrovici a participat în 1944 ca voluntar în armata de partizani pe frontul de la Srem şi în Bosnia, primind gradul de ofiţer după eliberarea localităţilor Brcko şi Bjelina. A fost rănit în lupta de la Slavonski Brad. După ce şi-a revenit, când războiul era în toi, a fost mutat la şcoala militară de geodezie, situată în parcul Kalegmedan din Belgrad. În august 1948, sătul de dictatura titoistă, acesta a fost primul sârb care a trecut Dunărea înot şi a primit azil în România.
S-au cunoscut, s-au plăcut pentru vecie
În 1950, jurnalistul s-a întâlnit cu Vida Nenici, spioană a securităţii sârbeşti. S-au plăcut pe loc. Amândoi erau emigranţi sârbi, lucru care probabil i-a făcut să se înţeleagă din ce în ce mai bine, pentru ca după câteva întâlniri Milan să vrea să o ceară în căsătorie pe Vida, descrisă de el „frumoasă, cochetă şi cu un păr cârlionţat provocator”. Astfel, în seara când vroia s-o ceară de soţie, Petrovici s-a deplasat la locuinţa sârboaicei din Banatul românesc şi a găsit-o confuză, tulburată, iar întâlnirea s-a amânat. În acea noapte, marea dragoste a lui Petrovic, am numit-o aici pe Vida, a fost arestată sub acuzaţia că lucrează clandestin pentru UBDA lui Tito (Direcţia Securităţii Statului Iugoslav). Iubitul ei Milan, originar din cartierul belgrădean Dolcolor, a aflat din presă despre acest episod, fiind distrus, răvăşit.
Vida Nenici, spioană
Sârboaica a făcut parte în acei ani din reţeaua securităţii lui Tito, un serviciu de spionaj. Reţeaua spionilor titoişti din România a fost descoperită în 1950 de către securiştii români. Printre spioni şi sublocotenentul UBDA Vida Nenici. Aceasta participa la audierile iugoslavilor refugiaţi în ţara noastră după rezoluţia informbiro din anul 1948. Vida se ocupa cu redactarea proceselor verbale ale interogatoriilor, traducea şi dactilo-grafia mărturiile emigranţilor politi-ci, pe care le realiza în dublu exem-plar, copia fiind trimisă serviciului de securitate sârbesc. În acest fel sute de sârbi emigranţi anti-titoişti au căzut în lanţuri. Tânăra sârboaică, acuzată de spionaj şi trădare, a fost găsită vinovată şi condamnată la moarte prin împuşcare de către un tribunalul militar românesc.
Regăsirea iubirii după 57 de ani
Milan a suferit o perioadă după această iubire neîmpărtăşită, ce i-a fost luată brusc, după care, nemaiavând altceva de făcut, s-a resemnat cu gândul morţii. A crezut-o moartă vreme de 57 de ani, timp în care în mintea sa erau o grămadă de „Dacă …?”. Până când … nesortitul ei iubit din Dolcolor a aflat dintr-o discuţie întâmplătoare cu un academician că Vida Nenici trăieşte, este sănătoasă şi locuieşte în Belgrad. A obţinut adresa ei. Chiar şi un număr de telefon de la academician. A sunat-o din Bucureşti şi astfel, în 2007, după 57 de ani de frământări şi amintiri, cei doi s-au reîntâlnit. Prea târziu însă. Ambii erau acum doar doi bunici, iar tinereţea îi părăsise. Sârboaica din Banatul românesc şi sârbul din Dolcolor sunt azi două persoane cu părul nins de trecerea vremii, care nu s-au dat uitării …
Vida a fost de trei ori în faţa plutonului de execuţie, dar soarta i-a zâmbit ferind-o de gloanţele aducătoare de moarte. În 1954, după împăcarea dintre Tito şi rusul Hrusciov, ea a fost graţiată de Gheorghiu-Dej. La Belgrad era văzută ca erou naţional.
Epilog destinelor dăltuite
Azi, de dragostea lor s-a ales doar amintirea. Pentru ei, ambii tre-cuţi de 80 de ani, iubirea dintre ei rămâne doar o iubire nesortită, ne-trăită. Nu se mai poate schimba nimic. Dalta, care deja le sculptase destinele până la final, e azi scormonită de rugină şi ruptă în două…
Read more...
Cum era sa devin erou de zi si om normal pe timp de noapte (serial intr-un fragment) …
00:27
4 Responses
Se-ntampla des in filmele cu eroi. In unele, chiar apar eroi misteriosi. Acoperiti la fata, ca la prima vedere spui ca-s infractori. Ca nu ai putea iubi pe asa cineva. Adica ceva de genul “ziua – la serviciu, noaptea – erou de noapte”. Si cand colo, unei o ea ii da cu bata in cap niste fluturi din stomac. Cam asa era s-o imbulinez si eu. Undeva prin Ploiesti. Doar ca era zi cand simtul meu civic imi crestea prin pantaloni si imi atingea creierul.
Precum in basme, a fost odata ca altfel never nu s-ar mai spune un print – adica eu - … nu pe un cal alb si intr-un troleu, care ducea la gara de Vest. Acolo trebuia s-ajung sa iau un rapid care sa ma duca in Brasov. Si acum o mica paranteza: nu are rost sa va mai spun ca trenul s-a miscat precum Rapidul in Liga I (cand mai repede, cand mai usurel), tocmai de asta v-o scriu – inchid paranteza. In troleu isi facu aparitia un tigan care tocmai incerca sa faca proba unui buzunar de la geaca unei doamne, pe la 45 de ani, care era cu fata sa de vreo 25 de ani. Doar ca femeia incepu sa spuna incet (dar suficient s-auda si cei din troleul din spate) “Ce faci ma cu mana prin buzunar?”. Raspunsul tipului nu l-am auzit (dupa cum vedeti nu ii spun hot, pentru ca are dreptul la prezumtia de nevinovatie), deci nu stiu daca a raspuns “vroiam sa ma incalzesc” sau “credeam ca-I al meu”. Sau “vroiam sa-l probez, ca vreau sa imi cumpar si eu unul”.
Cum hotul dadea semne de recalcitranta si toti se uitau unii la altii, m-am gandit ca un domn asa ca mine tre’ sa intervina. Si i-am dat o palma de l-am calmat atat de mult, incat soferul a oprit intre statii sa-l dea jos.
Desigur, reactiile ce au urmat m-au facut terci. Aproape ca era sa fiu linsat si sa pierd trenul. Noroc ca am treccut peste partea cu pupatul si ciupiturile pe obraz. Din partea babelor. In schimb, fata doamnei, care mi-a zis ca-i dom’soara (nu fiti rai, ca n-am verificat si nu pot s-o contrazic), fata doamnei m-a luat in brate si mi-a multumit in stilul ei caracteristic si generos. M-a sarutat mai tarziu, in gara, cand mama-sa era la bilete. Si mi-a dat si nr. de tel.
Acum stiti de ce nu m-am facut politist? Pentru ca spre deosebire de ei, eu chiar as fi prins hotii.
Precum in basme, a fost odata ca altfel never nu s-ar mai spune un print – adica eu - … nu pe un cal alb si intr-un troleu, care ducea la gara de Vest. Acolo trebuia s-ajung sa iau un rapid care sa ma duca in Brasov. Si acum o mica paranteza: nu are rost sa va mai spun ca trenul s-a miscat precum Rapidul in Liga I (cand mai repede, cand mai usurel), tocmai de asta v-o scriu – inchid paranteza. In troleu isi facu aparitia un tigan care tocmai incerca sa faca proba unui buzunar de la geaca unei doamne, pe la 45 de ani, care era cu fata sa de vreo 25 de ani. Doar ca femeia incepu sa spuna incet (dar suficient s-auda si cei din troleul din spate) “Ce faci ma cu mana prin buzunar?”. Raspunsul tipului nu l-am auzit (dupa cum vedeti nu ii spun hot, pentru ca are dreptul la prezumtia de nevinovatie), deci nu stiu daca a raspuns “vroiam sa ma incalzesc” sau “credeam ca-I al meu”. Sau “vroiam sa-l probez, ca vreau sa imi cumpar si eu unul”.
Cum hotul dadea semne de recalcitranta si toti se uitau unii la altii, m-am gandit ca un domn asa ca mine tre’ sa intervina. Si i-am dat o palma de l-am calmat atat de mult, incat soferul a oprit intre statii sa-l dea jos.
Desigur, reactiile ce au urmat m-au facut terci. Aproape ca era sa fiu linsat si sa pierd trenul. Noroc ca am treccut peste partea cu pupatul si ciupiturile pe obraz. Din partea babelor. In schimb, fata doamnei, care mi-a zis ca-i dom’soara (nu fiti rai, ca n-am verificat si nu pot s-o contrazic), fata doamnei m-a luat in brate si mi-a multumit in stilul ei caracteristic si generos. M-a sarutat mai tarziu, in gara, cand mama-sa era la bilete. Si mi-a dat si nr. de tel.
Acum stiti de ce nu m-am facut politist? Pentru ca spre deosebire de ei, eu chiar as fi prins hotii.
Read more...
Ruga din prapastia durerii
05:22
0 Responses
In fiecare noapte, inainte de somn, in fiecare dimineata, cand ma mai voi trezi, ma voi ruga pentru tine Puiule Demon, ma voi ruga la Dumnezeul nostru, Allah-ul unora, Budha altora si eretismului parintilor tai, ma voi ruga ca tu sa cazi in groapa pe care ai tai mi-au sapat-o, ca sa primesti ce meriti. Ma voi ruga ca tu sa devii tu, sa primesti exact cat poti duce, sa inveti cei aia viata, sa ai parte de ce tu, alaturi de satra ta tembelizata, mi-ai oferit. Ma voi ruga Puiule Demon in fiecare noapte de acum incolo sa poti dormi bine pentru ca dimineata sa ai forte proaspete cu care sa distrugi destine. Ma voi ruga sa ai parte numai de persoane perverse ca sa-i ofere mintii tale neprihanite ceea ce merita. Mai voi ruga sa nu te schimbi pentru ca in final sa ii alungi de langa tine pe toti si pe toate care ti-au intins o mana de ajutor si care tin la tine cu adevarat.
Ma voi ruga pentru tine Puiule Demon ca in continuare sa ramai cea mai mizera si lipsita de caracter fiinta pe care am cunoscut-o, sa fii gunoiul si nenorocile din viata mea, sper ca nu si a altora. Sa nu te schimbi!
Ma voi ruga pentru tine Puiule Demon ca sa mai intalnesti pe cineva care sa te poata iubi, aprecia si considera prietena asa cum esti tu in realitate, ci nu cea pe care o afisezi. Ma voi ruga sa ai o singura personalitate, ci nu doua.
Ma voi ruga pentru tine Puiule Demon ca sa te perfectionezi in arta satanica a minciunii si a manipularii si sa traiesti in teribilismul acestei arte, inconjurata de minciuni, ca din minciuni esti facuta. O sa ma mai rog sa traiesti. Sper ca vei rezista!
Ma voi ruga pentru tine Puiule Demon ca in continuare sa ramai cea mai mizera si lipsita de caracter fiinta pe care am cunoscut-o, sa fii gunoiul si nenorocile din viata mea, sper ca nu si a altora. Sa nu te schimbi!
Ma voi ruga pentru tine Puiule Demon ca sa mai intalnesti pe cineva care sa te poata iubi, aprecia si considera prietena asa cum esti tu in realitate, ci nu cea pe care o afisezi. Ma voi ruga sa ai o singura personalitate, ci nu doua.
Ma voi ruga pentru tine Puiule Demon ca sa te perfectionezi in arta satanica a minciunii si a manipularii si sa traiesti in teribilismul acestei arte, inconjurata de minciuni, ca din minciuni esti facuta. O sa ma mai rog sa traiesti. Sper ca vei rezista!
Read more...
Cum am invatat sa-mi iubesc tara
05:50
3 Responses
Pe la inceputul lui ’04, cand eram promovat de catre presa prahoveana, organizatori de evenimente culturale si alte personalitati drept un personaj care a trecut recent pragul usii ce deschide lumea poeziei, am fost invitat sa recit in deschiderea unui simpozion, la care actor in rol principal era un poet basarabean, al carui nume nu-mi spunea nimic notabil. Un poet basarabean, insa roman in tot corpul sau. Asta aveam s-o aflu mai tarziu.
Aveam 16 ani pe atunci si doream sa plec pe alte meleguri, sa ma stabilesc acolo, pentru caci credeam ca tara asta, Romanica mea, nu imi poate oferi nimic. Asa gandeam atunci, insa au trecut anii si eu ma regasesc in continuare drept un menestrel ce colinda plaiul mioritic.
Acel basarabean, de la simpozion, cu suflet de roman, avea un vis. Un vis pe care il spunea mereu. Sa prinda clipa cand Romania se va uni intrutotul. Era basarabean in acte, era roman in suflet si priviri. Fratii lui romani erau si unii, si altii. Era printre ultimii unionisti, nostalgic poate, care la tot pasul spunea acest lucru. Poate ca din acest motiv nu a murit impacat. N-a apucat sa vada o alta unire, a unui popor despartit de niste linii numite granite. Un popor unit prin limba si istorie. Si traditii. O natie numita romana. Sa-l fi vazut cat suflet si durere punea in vorbele sale, cand vorbea despre aceasta unire! Care intarzie sa apara.
Pe undeva, faptul ca azi sunt mandru ca port sange de roman, ca sunt in Romania, patria mama i se datoreaza. Pe undeva el mi-a aratat cum sa-mi iubesc tara. De fapt, el ne-a aratat cum sa ne iubim tara. Un basarabean, cu sange de roman si cu aceeasi stramosi. Precum noi.
Azi, l-am pierdut prin alta lume. Poate mai buna. Poate ca acolo granitele au disparut de mult si unirea s-a infaptuit cu mult timp inainte de sosirea lui.
Cui ne-ai lasat maestre Grigore Vieru!?!
Aveam 16 ani pe atunci si doream sa plec pe alte meleguri, sa ma stabilesc acolo, pentru caci credeam ca tara asta, Romanica mea, nu imi poate oferi nimic. Asa gandeam atunci, insa au trecut anii si eu ma regasesc in continuare drept un menestrel ce colinda plaiul mioritic.
Acel basarabean, de la simpozion, cu suflet de roman, avea un vis. Un vis pe care il spunea mereu. Sa prinda clipa cand Romania se va uni intrutotul. Era basarabean in acte, era roman in suflet si priviri. Fratii lui romani erau si unii, si altii. Era printre ultimii unionisti, nostalgic poate, care la tot pasul spunea acest lucru. Poate ca din acest motiv nu a murit impacat. N-a apucat sa vada o alta unire, a unui popor despartit de niste linii numite granite. Un popor unit prin limba si istorie. Si traditii. O natie numita romana. Sa-l fi vazut cat suflet si durere punea in vorbele sale, cand vorbea despre aceasta unire! Care intarzie sa apara.
Pe undeva, faptul ca azi sunt mandru ca port sange de roman, ca sunt in Romania, patria mama i se datoreaza. Pe undeva el mi-a aratat cum sa-mi iubesc tara. De fapt, el ne-a aratat cum sa ne iubim tara. Un basarabean, cu sange de roman si cu aceeasi stramosi. Precum noi.
Azi, l-am pierdut prin alta lume. Poate mai buna. Poate ca acolo granitele au disparut de mult si unirea s-a infaptuit cu mult timp inainte de sosirea lui.
Cui ne-ai lasat maestre Grigore Vieru!?!
Read more...
Uniti de dragoste, nemuritori prin ea
05:52
0 Responses
"Pana cand moartea va va desparti". Un dicton care pentru unii au fost lege. Fie ca a fost un Romeo sau o Julieta,fie un Tristan si o Isolda. Povesti de iubire, cu final trist sau fericit, au facut inconjurul lumii si au fost un alt exemplu celebru pentru un alt cuplu. Dragostea i-a unit, insa tot alte pasiuni i-au despartit. Dar nu au incetat vreodata sa se iubeasca. Dragostea i-au legat pan' la moarte, iar prin intermediul povestii de iubiri actorii din propria lor telenovela au devenit nemuritori.
De departe, cel mai elocvent exemplu romanesc este Mihai Eminescu si Veronica Micle. O dragoste cu urcusuri si coborari, care a facut inconjurul lumii, presarata cu zeci de ingrediente romantice. Dragostea au trait-o intens, sentimentele lor nu se pot descrie. Ne-a ramas ca marturie decat scrisorile dintre ei. Eminescu a murit, la doua luni Veronica s-a sinucis, nemaiputand sa indure dorul de Emir, cum ii spunea ea scumpului ei Eminescu.
Un alt exemplu romanesc este povestea de dragoste - dramatica - dintre regele Carol al-II-lea si Maria Lupescu, care s-au iubit pe ascuns o viata. Acelasi lucru se poate spune si despre geniul muzicii romanesti George Enescu si sarmanta printesa Maruca Cantacuzino. Povestea lor poate inspira realizarea unei ecranizari de succes. Cei doi se indragostesc nebuneste unul de altul, insa declaratiile sfasietoare de dragoste erau innegrite de faptul ca Maruca era casatorita. Cand aceasta devine vaduva, se casatoreste cu Nae Ionescu. Desi parea ca iubirea lor s-a stins in acel moment, dupa 6 ani relatia dintre printesa si Ionescu s-a terminat, iar printesa s-a aflat la un pas de moarte dupa ce a avrut sa-si dea foc. A fost salvata de Enescu, iar Maruca, la 57 de ani, se casatoreste cu cel pe care l-a iubit pana la moarte: George Enescu.
Se spune ca dragostea nu cunoaste limite, varsta sau categorie sociala.In urma cu aproape 1000 de ani, mai exact in jurul anilor 1100, Abelard si Heloise au aratat acest lucru. Chiar daca au suferit enorm. Vina lor fiind ca s-au iubit pana la moarte. Peter Abelard soseste la studii la Paris, la scoala de la Notre Dame. Angajat de un canonic al Notre Dame - Fulbert - sa acorde meditatii nepoatei sale Heloise, cei doi se indragostesc si se casatoresc in secret. Fulbert afla acest lucru, si il castreaza pe Abelard, care alaturi de Heloise imbraca haina monahala, insa dragostea dintre ei nu s-a stins niciodata.
O alta poveste care a facut inconjurul lumii a avut loc intre scriitorea Aurore Dudevant, care semna sub pesudonimul de George Sand, si marele compozitor F. Chopin. Relatia lor scandaliza prin diferenta de varsta, dar si faptul Aurore era o nonconformista a acelor vremuri: se imbraca cu pantaloni, fuma trabucuri, era divortata si avea mai multi iubiti. S-au iubit vreme de 9 ani intr-un mod pasional. S-au despartit, insa nu au incetat pana la moarte sa se iubeasca. Pe patul de moarte Chopin a spus: "mi-a spus ca n-o sa mor decat in bratele ei".
Si povestea de dragoste dintre Marie (Sklodovaska, pe numele de fata) si Pierre Currie poate fi un exemplu de iubire. Aflata la studii la Sorbona, Marie l-a cunoscut pe Pierre intr-un laborator condus de savant, aceasta fiind asaltata de francezul indragostit nebuneste de ea cu cereri in casatorie, acceptate in cele de urma. Dragostea dintre ei a fost una vesnica, amandoi, impartind pasiunea pentru stiinta, au descoperit radium si polonium.
Desigur, ca exemplele pot fi mai multe. Dragostea exista, fie ca o simte oameni culti, fie oameni saraci, fie bogati.
De departe, cel mai elocvent exemplu romanesc este Mihai Eminescu si Veronica Micle. O dragoste cu urcusuri si coborari, care a facut inconjurul lumii, presarata cu zeci de ingrediente romantice. Dragostea au trait-o intens, sentimentele lor nu se pot descrie. Ne-a ramas ca marturie decat scrisorile dintre ei. Eminescu a murit, la doua luni Veronica s-a sinucis, nemaiputand sa indure dorul de Emir, cum ii spunea ea scumpului ei Eminescu.
Un alt exemplu romanesc este povestea de dragoste - dramatica - dintre regele Carol al-II-lea si Maria Lupescu, care s-au iubit pe ascuns o viata. Acelasi lucru se poate spune si despre geniul muzicii romanesti George Enescu si sarmanta printesa Maruca Cantacuzino. Povestea lor poate inspira realizarea unei ecranizari de succes. Cei doi se indragostesc nebuneste unul de altul, insa declaratiile sfasietoare de dragoste erau innegrite de faptul ca Maruca era casatorita. Cand aceasta devine vaduva, se casatoreste cu Nae Ionescu. Desi parea ca iubirea lor s-a stins in acel moment, dupa 6 ani relatia dintre printesa si Ionescu s-a terminat, iar printesa s-a aflat la un pas de moarte dupa ce a avrut sa-si dea foc. A fost salvata de Enescu, iar Maruca, la 57 de ani, se casatoreste cu cel pe care l-a iubit pana la moarte: George Enescu.
Se spune ca dragostea nu cunoaste limite, varsta sau categorie sociala.In urma cu aproape 1000 de ani, mai exact in jurul anilor 1100, Abelard si Heloise au aratat acest lucru. Chiar daca au suferit enorm. Vina lor fiind ca s-au iubit pana la moarte. Peter Abelard soseste la studii la Paris, la scoala de la Notre Dame. Angajat de un canonic al Notre Dame - Fulbert - sa acorde meditatii nepoatei sale Heloise, cei doi se indragostesc si se casatoresc in secret. Fulbert afla acest lucru, si il castreaza pe Abelard, care alaturi de Heloise imbraca haina monahala, insa dragostea dintre ei nu s-a stins niciodata.
O alta poveste care a facut inconjurul lumii a avut loc intre scriitorea Aurore Dudevant, care semna sub pesudonimul de George Sand, si marele compozitor F. Chopin. Relatia lor scandaliza prin diferenta de varsta, dar si faptul Aurore era o nonconformista a acelor vremuri: se imbraca cu pantaloni, fuma trabucuri, era divortata si avea mai multi iubiti. S-au iubit vreme de 9 ani intr-un mod pasional. S-au despartit, insa nu au incetat pana la moarte sa se iubeasca. Pe patul de moarte Chopin a spus: "mi-a spus ca n-o sa mor decat in bratele ei".
Si povestea de dragoste dintre Marie (Sklodovaska, pe numele de fata) si Pierre Currie poate fi un exemplu de iubire. Aflata la studii la Sorbona, Marie l-a cunoscut pe Pierre intr-un laborator condus de savant, aceasta fiind asaltata de francezul indragostit nebuneste de ea cu cereri in casatorie, acceptate in cele de urma. Dragostea dintre ei a fost una vesnica, amandoi, impartind pasiunea pentru stiinta, au descoperit radium si polonium.
Desigur, ca exemplele pot fi mai multe. Dragostea exista, fie ca o simte oameni culti, fie oameni saraci, fie bogati.
Read more...
trei ani
08:20
2 Responses
aM STAT impreuna peste trei ani, intr-un stil oarecum romantic, poate si prin prisma faptului ca vreme de doi ani si juma’ eram un Romeo si o Julieta moderni. Care - credeam asta pe atunci - isi cauta fericirea in bratele unui-celuilat. Azi - nu cred, sunt sigur - ca ea a fost doar o actrita. Stiu doar ca am iubit-o ca un nebun orbit de dragoste si pierdut in visare. Si voi, poate, ati iubit cu frenezie, cu disperarea unui copil ramas orfan, iubit pana la divinizare, renuntand la multe lucruri - unele importante, fiind in stare sa platesti cu viata doar ca iti vezi jumatatea in siguranta si fericita.
TREI ANI SI CEVA… credeam ca o cunosc. dar ce se-ntampla cand persoana caruia ii porti acea iubire dusa la divinizare intoarce armele impotriva si vrea sa te distruga, fara sa ii fi facut un rau. Esti uluit pe moment, umilit, fara putere in glas sa urli dupa ajutor, ca un soldat aflat pe front care ramane singur fara munitie, iar in fata lui are zeci de inamici inarmati pana la refuz.
TREI ANI … in care ea a fost in realitate o actrita demna de un premiu Oscar, cu toate ca doar eu am jucat teatru, la modul serios. Ce a urmarit? Bani, sa profite de popularitatea de care ma bucuram si inca ma mai bucur?, sa se razbune pe mine pentru ca pan’ s-o cunosc am publicat o ancheta in care personajul negativ era mama ei? Toate, cred, sunt valabile.
DAR DE CE TREI?… Pentru ca anul trecut cand ne-am despartit ea nu s-a putut impaca cu gandul ca va ramane singura. Ea alerga dupa mine, asemenea unui cotoi iesit pe acoperis, macar in seama s-o mai bag …
TREI ANI SI CEVA … In urma cu acesti ani, cand am cunoscut-o era doar o pustoaica pierduta in inferioritate, complexata de anumite aspecte ale trupului ei, fara sa fi avut vreun iubit, fara prieteni, privita din exterior drept o ciudata. M-am cuplat cu ea dintr-o prostie - un mesaj romantic, in urma unui pariu cu un prieten - si am ajuns s-a iubesc, s-o divinizez. Am hotarat sa renunt la ea in clipa in care parintii mei, cam inumani, au inceput sa se razbune pe ea cand au aflat ca realatia noastra nu se terminasera. O iubeam, dar stiam ca niciodata nu o sa pot sa-i ofer dragostea de parinti. poate ca a uitat tot ceea ce am facut pentru ea, a uitat mana care a hranit-o, a protejat-o prin Brasov, unde era printre straini.si a vrut sa ma distruga alaturi de alte persoane.
TREI ANI … PIERDUTI … dar n-a reusit sa ma distruga, nici macar nu pot sa o urasc, pentru ca mie mila de ea … dar sange cu sange se spala … iar roata se intoarce
TREI ANI SI CEVA… credeam ca o cunosc. dar ce se-ntampla cand persoana caruia ii porti acea iubire dusa la divinizare intoarce armele impotriva si vrea sa te distruga, fara sa ii fi facut un rau. Esti uluit pe moment, umilit, fara putere in glas sa urli dupa ajutor, ca un soldat aflat pe front care ramane singur fara munitie, iar in fata lui are zeci de inamici inarmati pana la refuz.
TREI ANI … in care ea a fost in realitate o actrita demna de un premiu Oscar, cu toate ca doar eu am jucat teatru, la modul serios. Ce a urmarit? Bani, sa profite de popularitatea de care ma bucuram si inca ma mai bucur?, sa se razbune pe mine pentru ca pan’ s-o cunosc am publicat o ancheta in care personajul negativ era mama ei? Toate, cred, sunt valabile.
DAR DE CE TREI?… Pentru ca anul trecut cand ne-am despartit ea nu s-a putut impaca cu gandul ca va ramane singura. Ea alerga dupa mine, asemenea unui cotoi iesit pe acoperis, macar in seama s-o mai bag …
TREI ANI SI CEVA … In urma cu acesti ani, cand am cunoscut-o era doar o pustoaica pierduta in inferioritate, complexata de anumite aspecte ale trupului ei, fara sa fi avut vreun iubit, fara prieteni, privita din exterior drept o ciudata. M-am cuplat cu ea dintr-o prostie - un mesaj romantic, in urma unui pariu cu un prieten - si am ajuns s-a iubesc, s-o divinizez. Am hotarat sa renunt la ea in clipa in care parintii mei, cam inumani, au inceput sa se razbune pe ea cand au aflat ca realatia noastra nu se terminasera. O iubeam, dar stiam ca niciodata nu o sa pot sa-i ofer dragostea de parinti. poate ca a uitat tot ceea ce am facut pentru ea, a uitat mana care a hranit-o, a protejat-o prin Brasov, unde era printre straini.si a vrut sa ma distruga alaturi de alte persoane.
TREI ANI … PIERDUTI … dar n-a reusit sa ma distruga, nici macar nu pot sa o urasc, pentru ca mie mila de ea … dar sange cu sange se spala … iar roata se intoarce
Read more...
8 si 9: ce-am avut, ce-am pierdut si ce-o sa am ca sa mai pierd. Sau, mai simplu, urcare-decadere-urcare …
06:09
2 Responses
Pentru cei care inca n-au aflat sau nu si-au dat seama, orice inceput de an apartine facerii de bilant pe anul anterior si de planuri de viitor. Asa ca privind in urma si deruland filmul “2008” urlu precum un cotoi iesit pe acoperisul casei un “fuck” imens daruit celor care isi spun ca sunt dusmanii mei si carora le pun in brate niste beton, marca V*ectra. Asta desi eu nu am decat un singur dusman care se cheama “Timpul”. Sau cel putin asa consider.
Personal, imi doresc un 2009 cel putin precum 2007, caci de 2008 m-am despartit cu un oarecare regret, pentru ca lucrurile nu au evoluat deloc inspre bine. Ba din contra, a fost decaderea mea. A mea si doar a mea, pe care nu doresc s-o aibe si altcineva, in acest caz sufar de egoism.
2008-un an inceput frumos, dar care – vorba lui Murphy – s-a sfarsit prost. Un an ce se anunta cu fericire la nivel maxim si realizari marete, dar care au disparut spre neant. Si au ramas in urma doar despartiri sentimentale, contracte pierdute ca la un joc de noroc, amenzi, cateva vizite pe la politie din cauza ca unii ii folosesc pe militieni in scop de intimidare si de razbunare, iar eu ii numesc asa cum sunt; decaderi si alte probleme. Astea la – (minus).
Pe + (plus), cam putine. Spre deosebire de anii anteriori. Faptul ca sunt in continuare citit, inscrierea la a doua facultate, familia mea, ala micu’… cam atat.
Dar ’09 se anunta anul revenirii, unul fructuos. Ceea ce nu ma ucide ma face mai puternic, mai bun pe zi ce trece. Iar celor care au incercat sa-mi faca rau, sa ma puna la pamant le pun in continuare asfalt in brate, prin furnizorul Becht*l de data asta. Iar uneori roata se intoarce. Voi recastiga ce am pierdut, chiar daca voi trage cu dintii ca sa reapar pe “sticla” si in presa, sa imi public cartea la care lucrez. Insa mai presus de toate gandurile si planurile, imi doresc sa fiu mai bun si sa fiu inconjurat (in continuare) de caldura dragostelnica a celor pe care ii iubesc si de care imi pasa, ca sa ma incalzesc cu ea in noptile racoroase.
PS1: Stiti ce a adus si ’89 si ’09? FSN-ul!
PS2: Mesaj pentru satra de politisti corupti, tembeli, lasi, care se cred centrul buricului, dar si pentru parlamentarii corupti:
Personal, imi doresc un 2009 cel putin precum 2007, caci de 2008 m-am despartit cu un oarecare regret, pentru ca lucrurile nu au evoluat deloc inspre bine. Ba din contra, a fost decaderea mea. A mea si doar a mea, pe care nu doresc s-o aibe si altcineva, in acest caz sufar de egoism.
2008-un an inceput frumos, dar care – vorba lui Murphy – s-a sfarsit prost. Un an ce se anunta cu fericire la nivel maxim si realizari marete, dar care au disparut spre neant. Si au ramas in urma doar despartiri sentimentale, contracte pierdute ca la un joc de noroc, amenzi, cateva vizite pe la politie din cauza ca unii ii folosesc pe militieni in scop de intimidare si de razbunare, iar eu ii numesc asa cum sunt; decaderi si alte probleme. Astea la – (minus).
Pe + (plus), cam putine. Spre deosebire de anii anteriori. Faptul ca sunt in continuare citit, inscrierea la a doua facultate, familia mea, ala micu’… cam atat.
Dar ’09 se anunta anul revenirii, unul fructuos. Ceea ce nu ma ucide ma face mai puternic, mai bun pe zi ce trece. Iar celor care au incercat sa-mi faca rau, sa ma puna la pamant le pun in continuare asfalt in brate, prin furnizorul Becht*l de data asta. Iar uneori roata se intoarce. Voi recastiga ce am pierdut, chiar daca voi trage cu dintii ca sa reapar pe “sticla” si in presa, sa imi public cartea la care lucrez. Insa mai presus de toate gandurile si planurile, imi doresc sa fiu mai bun si sa fiu inconjurat (in continuare) de caldura dragostelnica a celor pe care ii iubesc si de care imi pasa, ca sa ma incalzesc cu ea in noptile racoroase.
PS1: Stiti ce a adus si ’89 si ’09? FSN-ul!
PS2: Mesaj pentru satra de politisti corupti, tembeli, lasi, care se cred centrul buricului, dar si pentru parlamentarii corupti:
Read more...
Cum mi-am petrecut sfarsitul lumii, ptiu ... aaa , anului
07:20
2 Responses
Fugind rupand pamantul de mutra si suvita basesciana , care hotarase sa tina un speech in Brasov in noapte dintre ani,am ajuns in Bucuresti, un loc ideal pentru a iti petrece rev-ul. Cel putin pentru un eu saturat de falsitatile si vedetismele din regatul scripcarian si cancescian.
Cum a fost? Mult mai bine. Atat timp cat am dat peste figura simpatico-umoristica opresciana si nu privirea in cas basesciana, in cele 70-80 de minute petrecute in Piata Constitutiei, unde focul de artificii a fost intr-adevar superb, cu mult peste cel brasovean. Am ramas cu o febra musculara de la atata topait, care, din fericire, a trecut rapid. Altceva? Am vazut vreo doua organe nepolitienesti care isi faceau nevoile in parc la doi metri de toaletele ecologice si la doi pasi de organele militienesti care, la randul lor, se faceau, sper, ca nu vad. Am dilit si o sticla de vin primita de la doua fete care de suparare ca nu dansez cu ele si aflandu-se sub efectul efemer al bucuriei si al efervescentei vinului au vrut sa deie cu sticla in mine, insa pan' la urma mi-au daruit-o. Si cam atat de pe astfaltul cu gropi bucurestean in noapte de rev.
PS: Stiti ce frumos e sa fii inconjurat de persoane, adevarati prieteni, care te iubesc? Inconjurat de caldura lor? Unele clipe sunt intr-adevar de nepretuit!...
Cum a fost? Mult mai bine. Atat timp cat am dat peste figura simpatico-umoristica opresciana si nu privirea in cas basesciana, in cele 70-80 de minute petrecute in Piata Constitutiei, unde focul de artificii a fost intr-adevar superb, cu mult peste cel brasovean. Am ramas cu o febra musculara de la atata topait, care, din fericire, a trecut rapid. Altceva? Am vazut vreo doua organe nepolitienesti care isi faceau nevoile in parc la doi metri de toaletele ecologice si la doi pasi de organele militienesti care, la randul lor, se faceau, sper, ca nu vad. Am dilit si o sticla de vin primita de la doua fete care de suparare ca nu dansez cu ele si aflandu-se sub efectul efemer al bucuriei si al efervescentei vinului au vrut sa deie cu sticla in mine, insa pan' la urma mi-au daruit-o. Si cam atat de pe astfaltul cu gropi bucurestean in noapte de rev.
PS: Stiti ce frumos e sa fii inconjurat de persoane, adevarati prieteni, care te iubesc? Inconjurat de caldura lor? Unele clipe sunt intr-adevar de nepretuit!...
Read more...
Poliţiştii în cur…te. I-aş trimite
08:55
2 Responses
Trec zilele spre cimitir, trec una câte una, pe câmpia ninsă-n timp că abia pot ca să mai simt. Ce să mai simt? Faptul că atunci când văd maşina de poliţie sunt în siguranţă, par example (că tot suntem francofoni). Când văd un tip în uniformă albastră eu nu mai mă simt în siguranţă, ba din contră, îmi ca-mi vine să înjur pentru că eu plătesc din banii mei o droaie de persoane corupte, idioate, laşe, parşive, care uită că treaba lor e să pună legea în aplicare. Care uită de munca celor care într-o inspiraţie – probabil – genială a scris acele articole, dorind să participe la crearea unei lumi mai sigure. Desigur, nu toţi sunt aşa, dar cred că sunt prea mulţi, o majoritate mare chiar.
Nu cred, de fapt sunt sigur că nu doar ai noştri sunt aşa. La alţii poate e mai rău, la unii mai bine decât la noi, în ţara asta numită România. Dar pe mine, ca român, mă interesează – în primul rând – ceea ce se întâmplă în ţara noastră. Şi încotro se îndreaptă ea. Cât despre resentimentele mele faţă de poliţie, ele nu prea există şi nici nu provin din cauză că aş fi avut eu probleme cu poliţiştii. Însă, mă doare că actele lor de corupţie se răsfrâng asupra oamenilor simpli. Oameni care dorm sub cerul liber, învelindu-se cu o pătură rămasă în urma unor jafuri imobiliare. Oameni nevinovaţi, scoşi vinovaţi pentru că trebuia scos vinovat cineva, care umple paturile puşcăriilor dezafectate, pline cu şobolani, deşi sunt acolo pentru că sunt nevinovaţi şi în baza unor abuzuri în serviciu. Persoane bătute, fete violate, tineri ucişi şi bătrâni desfiguraţi de nişte tâmpiţi care se plimb în libertate, când locul lor ar fi trebuit să fie într-o cameră răcoroasă, cu o umiditate ridicată şi mucegăită, în care şobolanii sunt regii. Persoane cândva apte de efort, azi devenite handicapate, ţintuite la pat, din cauza unor puştani de-ai lu’ taţii lor bogaţi, cărora le-o fi pus Dumnezeu Lamborghiniuri, Ferari-uri şi alte maşini tunate în faţa locuinţelor lor. Şi aici băieţaşii de bani gata au scăpat nevinovaţi. Iar lista poate continua până mâine dimineaţă, după care luăm o mică pauză de cafea şi continuăm până noaptea târziu.
Consider că sunt îndreptăţit să constat că pe lângă poliţie nu te mai simţi în siguranţă. Modul unora dintre ei de a se purta în mod discri-minant cu oamenii; prostia, corupţia, laşitatea, dorinţa de îmbogăţire, şpăgăreala şi laşitatea unei impresionante şatre din cadrul poliţiei mă scârbeşte, mă lasă rece şi nu mă mai enervează ca-n trecut pentru că ar fi sau este degeaba. Aş vrea ca poliţiştii să iubească pe toţi oamenii de rând aşa cum iubesc parfumurile tari şi şpăgile mari primite, să mă iubească atunci când îi numesc arme politice, călăi şi arme de intimidare. Şi-atunci poate că li se va trece cu vederea micile favoruri. Până atunci din partea mea, pentru cei îmbrăcaţi în uniformă albastră şi fac parte dintr-una dintre categoriile etice enumerate, există un singur loc unde i-aş trimite. Răspunsul îl ştiţi deja, e-n titlu.
Nu cred, de fapt sunt sigur că nu doar ai noştri sunt aşa. La alţii poate e mai rău, la unii mai bine decât la noi, în ţara asta numită România. Dar pe mine, ca român, mă interesează – în primul rând – ceea ce se întâmplă în ţara noastră. Şi încotro se îndreaptă ea. Cât despre resentimentele mele faţă de poliţie, ele nu prea există şi nici nu provin din cauză că aş fi avut eu probleme cu poliţiştii. Însă, mă doare că actele lor de corupţie se răsfrâng asupra oamenilor simpli. Oameni care dorm sub cerul liber, învelindu-se cu o pătură rămasă în urma unor jafuri imobiliare. Oameni nevinovaţi, scoşi vinovaţi pentru că trebuia scos vinovat cineva, care umple paturile puşcăriilor dezafectate, pline cu şobolani, deşi sunt acolo pentru că sunt nevinovaţi şi în baza unor abuzuri în serviciu. Persoane bătute, fete violate, tineri ucişi şi bătrâni desfiguraţi de nişte tâmpiţi care se plimb în libertate, când locul lor ar fi trebuit să fie într-o cameră răcoroasă, cu o umiditate ridicată şi mucegăită, în care şobolanii sunt regii. Persoane cândva apte de efort, azi devenite handicapate, ţintuite la pat, din cauza unor puştani de-ai lu’ taţii lor bogaţi, cărora le-o fi pus Dumnezeu Lamborghiniuri, Ferari-uri şi alte maşini tunate în faţa locuinţelor lor. Şi aici băieţaşii de bani gata au scăpat nevinovaţi. Iar lista poate continua până mâine dimineaţă, după care luăm o mică pauză de cafea şi continuăm până noaptea târziu.
Consider că sunt îndreptăţit să constat că pe lângă poliţie nu te mai simţi în siguranţă. Modul unora dintre ei de a se purta în mod discri-minant cu oamenii; prostia, corupţia, laşitatea, dorinţa de îmbogăţire, şpăgăreala şi laşitatea unei impresionante şatre din cadrul poliţiei mă scârbeşte, mă lasă rece şi nu mă mai enervează ca-n trecut pentru că ar fi sau este degeaba. Aş vrea ca poliţiştii să iubească pe toţi oamenii de rând aşa cum iubesc parfumurile tari şi şpăgile mari primite, să mă iubească atunci când îi numesc arme politice, călăi şi arme de intimidare. Şi-atunci poate că li se va trece cu vederea micile favoruri. Până atunci din partea mea, pentru cei îmbrăcaţi în uniformă albastră şi fac parte dintr-una dintre categoriile etice enumerate, există un singur loc unde i-aş trimite. Răspunsul îl ştiţi deja, e-n titlu.
Read more...
